16 iunie 2024
ActualitateLocalitățile afectate de inundații primesc 3,7 de milioane de lei

Localitățile afectate de inundații primesc 3,7 de milioane de lei

Comunele și orașele afectate de inundațiile din acest an vor primi bani pentru refacerea drumurilor și podețelor. În județul Bacău au fost avariate de viituri 30 de obiective din 27 de unități administrativ-teritoriale, pentru reabilitarea cărora Guvernul a alocat 3.706.000 de lei. Inventarierea și evaluarea pagubelor au fost efectuate de comisiile mixte înființate și coordonate de Instituția Prefectului.

În funcție de numărul obiectivelor care au suferit stricăciuni, de valoarea acestora și de gradul în care au fost afectate, suma este mai mare sau mică. Din cele 3,7 milioane de lei, Consiliului Județean i-au revenit 2,074 de milioane pentru refacerea unui pod și 2,5 km de asfalt de pe DJ 241 – zona Dămienești și a podețelor din Hemeiuș, Pâncești, Strugari, Nicolae Bălcescu și Sărata.

Municipiul Moinești, în care au fost avariate patru podețe, va primi 23.000 de lei. Sumele cele mai mari au fost alocate, firește, unităților administrative cu cele mai mari pagube produse de inundații.



Comuna Nicolae Bălcescu, care trebuie să refacă un pod și șase podețe rupte de ape, va primi 371.000 de lei, 221.000 de lei vor ajunge la Filipești, care are șapte poduri afectate – patru în Cârligi, unul în Filipești și două în Galbeni -, 195.000 de lei la Tg. Trotuș, cu două podețe, 124.000 la Livezi, cu două podețe, și 117.000 de lei în Mărgineni, cu trei podețe. Sume mari vor primi și comunele Tamași (96.000 de lei), Solonț (96.000), Negri (77.000), Sărata (64.000) Ghimeș Făget (42.000) și Gura Văii (36.000). Celorlalte comune calamitate le-au fost alocate sume situate între 1.000 și 26.000 de lei.



spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img