Liberalism luminat sau oportunism?

Parlamentul tarii este format din persoane cu diferite profesii. Nu pun acum in discutie orientarea politica a fiecaruia, este treaba partidelor si a electoratului. Daca la inceputul parlamentarismului postdecembrist au dominat inginerii si cei cu studii medii, de la o legislatura la alta, distributia pe profesii a cunoscut doua tendinte: a crescut numarul economistilor si al juristilor. S-ar putea spune ca aceste modificari de structura au tinut pasul cu nevoia profesionalizarii elaborarii legislatiei chemate sa inlocuiasca cea mai mare parte a legilor mostenite de la vechiul regim. Un alt tip de economie se instala, alte principii de drept (constitutional, penal, civil) bateau la usa firavei democratii instalate odata cu trecerea României la un nou timp de societate, societate bazata pe libera concurenta, garantarea si apararea proprietatii, a drepturilor fundamentale ale persoanei, separarea puterilor in stat, egalitatea de sanse si, poate, cel mai important, promovarea competentei, a liberei initiative. Alternanta la putere (benefica pentru sanatatea morala a Parlamentului) a condus insa, inexplicabil, la aplicarea principiului negarii negatiei, a creat confuzii, a scos la iveala orgolii, interese de grup, de partid, materializate in legi, cu consecinte greu de cuantificat, a caror aplicare, anulare, inlocuire, completare au pus – si pun – in dificultate chiar si pe cei un milion de juristi si un milion de economisti, ai caror reprezentanti au ridicat mâna sau au fost initiatorii acestora. Ce era valabil astazi la prânz, era anulat pâna spre seara. Afirmam la inceput ca inginerii, juristii si economistii (cu tot respectul pentru aceste meserii) au format grosul Legislativului, situatie valabila si astazi, cu toate ca structura pe profesii, in România, a cunoscut, situatie confirmata de ultimul recensamânt, modificari importante. Dar nu numai atât. Mult mai importante sunt in acesti ani problemele capitale care domina societatea noastra, integrata in sistemul global european si mondial, de care organismele de decizie autohtone nu au tinut cont in ultimii ani. Pe lânga un milion de juristi, un milion de economisti, societatea are nevoie de un milion de IT-isti, un milion de medici, un milion de profesori, ai caror reprezentanti sa poata accede (si ei) in Parlament, in ministere, in alte organisme de decizie la nivel national, pentru a lumina tara. Traim si muncim intr-o societate informatizata (cel putin aceasta este sintagma care domina lumea) si nu vad de ce partidele tin mortis sa foloseasca pagubos – in continuare – abacul si fesul, atunci când se asaza la sfat.