19 mai 2024
SportLavinia Balan, pe podium

Judo/ Campionatul Balcanic U15

Lavinia Balan, pe podium

Lavinia Bălan a adus Bacăului singura medalie la Balcaniada U15 de judo desfășurată recent la Niksic, în Muntenegru. Triplă campioană națională, Lavinia a cucerit sâmbătă bronzul la categoria de greutate 32 kg, care a reunit campioanele a nouă țări din spațiul balcanic.

Sportiva SCM Bacău a pierdut întâlnirea cu reprezentanta Turciei, câștigând în schimb meciurile avute cu campioana Bulgariei și, respectiv a Muntenegrului.

„Emoțiile au fost mari, dar datorită pregătirii de zi cu zi succesul nu a întârziat să apară. Sper să fie un început bun pe plan internațional”, a declarat pentru „Deșteptarea” medaliata cu bronz la Balcaniada din Muntenegru.



„Suntem mândri de Lavinia, care a avut o prestație foarte bună”, au precizat antrenorii SCM Bacău, Constantin Manole și Marius Savin. Pentru judoka de la SCM Bacău urmează o perioadă de vacanță, pentru ca în luna august să aibă loc un stagiu de pregătire montană.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri