Constat că pe noi, românii, nu prea ne caracterizează altruismul, nu știm să fim milostivi cu aproapele. Nu știu cum, dar parcă prea ne-a înrăit traiul ăsta zbuciumat, de când tot încercăm fiecare să supraviețuim vremurilor mereu în schimbare și din ce în ce mai potrivnice. Mă sensibilizează inclusiv insolența fără margini de care mă lovesc la tot pasul.
De la funcționarul plătit cu bani grei care aproape că mă înjură, de fiecare dată când îl întreb despre lucrurile pe care le face în cele 8 ore de program, până la vânzătorul plictisit și strivit de frustrarea de a nu avea salariul unui lefegiu. Din păcate, prea multă lume e aplecată spre a face bani, cât mai mulți bani, chiar dacă, sincer vorbind, sunt convins că le prisosesc. „Să fie acolo, cine știe?!”, gândesc ei. Mai nou, am constatat că am început să mă simt agresat intelectual, emoțional și cum mai vreți, de modul în care sunt concepute reclamele comercianților.
Și nu cred că doar eu am trauma asta când aud sau văd în reclame cum un actor cu voce de radio e pus să strige la consumator că, săptămâna asta, are „șansa” de a cumpăra nu știu ce produs (de care, în condiții normale, s-ar putea lipsi), plătind numai … 5.300 de lei bucata. Se se fi gândit măcar o secundă, lacomul comerciant, că cel puțin un sfert dintre români nu au ținut vreodată în palme așa „gălăgie” de bani? Pot presupune că prețul promovat conține și miile de euro plătiți pentru secundele de reclamă la nu știu ce post tv cu audiență mare.
Din păcate, comercianții, mai ales în vremuri de restriște, nu vor să-și reducă din profituri, ținând cu dinții de prețuri. Uleiul, la poarta fabricii, costă cel mai probabil, 6-7 lei litrul, dar pe raft ajunge să coste dublu. La fel și orice alt produs, alimentar sau nealimentar. Chiar și benzina care, știe toată lumea, are în preț, aproape jumătate, taxe și impozite. Și câte și mai câte. Iar statul ne scoate ochii cu 50 de bani, subvenție pe litrul de benzină.
Să-i țină el, pe piept, zic! Când mai nimerit ar fi fost ca toți cei ce scot pe tarabă ceva să câștige din rulaj, vânzând cât mai multă marfă, într-un timp cât mai scurt. Iar, în final, să promoveze prețuri cât mai prietenoase cu buzunarele și așa golite ale românilor. Lăcomia strică omenia.
