12 mai 2024
ActualitateLa Slănic-Moldova are loc tradiționalul Festival ,,Obiceiuri și Tradiții de Anul Nou...

La Slănic-Moldova are loc tradiționalul Festival ,,Obiceiuri și Tradiții de Anul Nou pe stil vechi”

În Parcul Central al stațiunii Slănic-Moldova, va avea loc, sâmbătă, 6 ianuarie, cu începere de la ora 13.00, cea de-a șasea ediție a Festivalului ,,Obiceiuri și Tradiții de Anul Nou pe stil vechi”, în organizarea Primăriei Slănic-Moldova și Asociației ,,Mugurașii de la Agăș”.

Cu siguranță, o plăcută surpriză și pentru localnici, dar mai ales pentru cele câteva sute de turiști sosiți din Republica Moldova și Ucraina, care își păstrează credința pe stil vechi și sărbătoresc pe 7 ianuarie Crăciunul, iar în noaptea de 13 spre 14 ianuarie, Anul Nou.

Manifestarea a devenit o tradiție și adună în fiecare an cete de urși, mascați și formații de colindători de pe Văile Slănicului și Trotușului. În acest an, programul artistic va fi susținut de ,,Ceata de Urși” din Slănic-Moldova și de solista Roberta Rață și Ansamblul Folcloric ,,Mugurașii” din comuna Agăș.



Chiar dacă stațiunea încă nu a îmbrăcat veșmintele de zăpadă, vremea fiind cam primăvăratică, turiștii se vor bucura de un bogat și variat program artistic. De asemenea, pe 6 și 7 ianuarie, cât și pe 13 și 14 ianuarie, pârtia de schi ,,Nemira” va pune la dispoziția iubitorilor de munte, plimbări cu telescaunul, între orele 10.00 – 17.00.

Crăciunul pe stil vechi se suprapune cu Boboteaza la ortodocșii pe stil nou. Data la care se sărbătorește Crăciunul pe stil vechi diferă de sărbătoarea Crăciunului din calendarul oficial, care are loc pe 25 decembrie. Diferența de 13 zile este rezultatul folosirii Calendarului Iulian, sau pe stil vechi, care este decalat față de Calendarul Gregorian, sau pe stil nou.

Romulus-Dan BUSNEA

 

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri