29 martie 2024
ActualitateLa revedere tabără dragă, rămas bun vacanță

La revedere tabără dragă, rămas bun vacanță

Vacanța de vară a rămas doar o amintire. O amintire care va dăinui în memoria noastră și care probabil ne va ține de cald la iarnă. A fost o vară în care toată lumea a ales să meargă în vacanță. Între destinații, părinții au ales să-și trimită copiii și în tabere. Cu toate că au fost mult discutate și apostrofate, taberele din județul Bacău, administrate de către Direcția Județenă de Tineret și Sport (DJTS), au avut un sezon peste așteptări.

Chiar dacă intemperiile vremii au pus mari probleme la un moment dat, în tabăra de la Valea Budului sosind chiar Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, activitățile s-au desfășurat conform programărilor. Ca să vorbim în cifre, 897 de elevi și tineri au petrecut în taberele băcăuane în această vară. Mai exact, 530 au fost la Valea Budului și 367 la tabăra de la Sălătruc. Aceștia au participat în mai multe programe, cele mai importante fiind Tabăra Național de Artă cu 89 de participanți, Tabăra Națională de Dans „Let’s Dance” cu 111 de persoane și Tabăra Națională de Cultură Etnografică și Folclor „Acasă la Noi” cu 122 de participanți. La acestea s-au adăugat o serie de tabere sociale și alte proiecte proprii de tineret ale DJTS Bacău.

„A fost un an plin, cu grad de ocupare mare în cele două centre de agrement funcționale ale noastre, ținând cont că jumătate din vara nu a fost prea prietenoasă, ploile și inundațiile creându-ne mari probleme în luna iulie.Prin taberele naționale și proiectele de tineret reușim să atragem tineri care se integrează perfect in prioritatea și scopul acțiunii.



Ne dorim să continuăm proiectele cu tradiție în taberele noastre și suntem deschiși oricăror provocări ce vin din partea instituțiilor, părinților, tinerilor, ONGT – urilor care au în centrul atenției activități de tineret și pentru tineret”, a declarat Theodora Jacotă, consilier de tineret în cadrul DJTS Bacău, cea care a scris proiectele pentru activitățile principale din cele două tabere băcăuane.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri