17 aprilie 2024
ActualitateLa Protecția Copilului, „fierb” nemulțumirile

La Protecția Copilului, „fierb” nemulțumirile

Salariile angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău au scăzut, dar nu ale tuturor în aceeași măsură. Doar cele ale asistenților sociali, ale psihologilor și pedagogilor care lucrează cu copiii neglijați, copiii care au probleme de comportament, persoanele cu handicap sau familiile aflate în criză.
Am fost sesizați că unii angajați au pierdut 300 de lei, alții peste 1.000 de lei.

„Ba chiar, șefii de serviciu nu pierd niciun leu la salariu. Coeficientul pentru aceștia a fost și rămâne 5,20.” Înmulțind acest coeficient cu salariul minim pe economie, obținem 9.880 lei/lună, la care se adaugă un spor de 15 la sută.
 

„După reținerea contribuțiilor și a impozitului, șeful de serviciu primește pe card în jur de 6.600 lei. Un salariu decent pentru el, dar indecent față de subordonații lui, asistenți sociali sau psihologi, care încasează între 2.000 și 3.000 de lei pe lună”, arată petenții.



Centre vs „Aparatul propriu”

Polixenia Oprișan, președinta Sindicatului „Familia” al angajaților DGASPC, confirmă: „Un asistent social încasează 2.000 – 2.700 de lei pe lună, iar un inspector de specialitate, dublu.” Salariile acestora sunt stabilite de Legea 153, iar ale șefilor de serviciu și inspectorilor rezultă din înmulțirea coeficienților aprobați de Consiliul Județean (CJ) cu 1.900 de lei, salariul minim pe economie.

Liderul de sindicat afirmă că echitabil ar fi ca modul de calcul să fie același pentru toți: ori pe grila stabilită de CJ Bacău, ori conform celei prevăzute în Legea 153. Dana Țîțaru, director general al DGASPC, contrazice acuzațiile: „Salariul net al unui asistent social nu este la jumătatea salariului net al unui inspector. Dumnealor compară salariile nete pe care le ridică un asistent social cu salariile brute ale inspectorilor. Trebuie să comparăm netul cu netul. Există o diferență, într-adevăr, nu extraordinar de mare, dar există.”

De ce, totuși, nu poate fi eliminată această diferență? „Pentru angajații care se află pe o anumită grilă de salarizare conformă Legii 153 există limite de minim și maxim, limite pe care noi nu le putem depăși, declară Dana Țîțaru. Aici ne referim la colegii noștri care lucrează în centre, indiferent că sunt asistenți sociali, psihologi sau economiști. Cei care se află în aparatul propriu al DGASPC sunt plătiți în baza coeficienților stabiliți prin votul consilierilor județeni.”

Uite sporul, nu e sporul!

Dana Țîțaru spune că e dificil de stabilit cine muncește mai mult și cine mai puțin și care dintre activități este mai importantă decât alta. „De aceea, noi am făcut o solicitare către minister și am optat pentru ca toți, de la director până la muncitor necalificat, să fim trecuți pe aceeași grilă. Ne dorim lucrul acesta și sperăm să se și întâmple.” Nu s-a întâmplat și nu s-a schimbat nimic, susține liderul Sindicatului „Familia”, iar atmosfera e în fierbere.

„Oamenii sunt foarte nemulțumiți. Sunt probleme și vizavi de sporuri. Regulamentul de sporuri, aprobat de Guvern, trebuia aplicat de la 1 aprilie, dar nu s-a aplicat. Se solicită expertizarea locurilor de muncă, dar la noi s-a făcut asta anul trecut. Conducerea DGASPC ne-a spus că vom discuta după 4-5 mai.”
Polixenia Oprișan, președinta Sindicatului „Familia” al angajaților DGASPC Bacău

Asistenții maternali profesioniști (AMP), care îngrijesc 2-3 copii, 24 de ore din 24, nu au mai primit sporul de 25 la sută de la 1 ianuarie. Vor primi începând de la 1 aprilie, la fel ca alți angajați, afirmă Dana Țîțaru. „Regulamentul privind sporurile e foarte clar. Pentru psihologi, asistenții sociali și asistenții maternali nu este necesară expertizarea locurilor de muncă”, precizează directorul DGASPC Bacău. Doar pentru aparatul propriu și alte posturi speciale e prevăzută o reevaluare a condițiilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri