19 aprilie 2024
ActualitateLa DGASPC, „a ajuns cuțitul la os”: Angajații vor protesta în fața...

La DGASPC, „a ajuns cuțitul la os”: Angajații vor protesta în fața Prefecturii

Sindicatul Familia, format din angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, va organiza miercuri, 9 mai, „o adunare publică” în piațeta din fața Prefecturii.

La protest sunt așteptați aproape 500 de angajați nemulțumiți de problemele apărute în negocierile dintre Sindicatul Familia și conducerea DGASPC.

Polixenia Oprișan, lider sindical, arată că directorii DGASPC Bacău nu au respectat Contractul Colectiv de Muncă negociat în perioada 2017-2018.



Sindicatul acuză „diminuarea discreționară și unilaterală” a sporului pentru munca prestată sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare de la 100 la sută la 40 la sută, începând din februarie.

O altă nemulțumire a fost provocată de încercarea de a modifica unilateral programul de muncă cu încălcarea Regulamentului de Organizare, Regulamentelor de Ordine Interioară a centrelor rezidențiale, a Codului Muncii și Contractului Colectiv de Muncă.
Polixenia Oprișan mai arată că serviciile medicale din centre au fost externalizate motivat de faptul că salariile personalului medical au fost mărite conform Legii 79/2018.

Angajații DGASPC vor veni, miercuri, pe Calea Mărășești spre platoul din fața Prefecturii. Persoanele desemnate să execute măsuri de ordine vor purta o banderolă albastră.

Sindicatul Familia este afiliat la Federația Columna și CNSRL Frăția, prin urmare la miting vor fi prezenți și lideri ai acestora.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri