5 mai 2024
ActualitateL-au lovit în cap ca să-i fure telefonul. Agresorii au fost prinși

L-au lovit în cap ca să-i fure telefonul. Agresorii au fost prinși

           La data de 27 august a.c., poliţiştii oraşului Comăneşti au depistat şi reţinut doi bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

                  În fapt, în noaptea de 23 spre 24 august a.c., în jurul orei 03.00, persoane necunoscute au deposedat, prin violenţă, un bărbat de 42 ani, din Comăneşti, de telefonul mobil, în timp ce acesta se deplasa pe strada Victoriei. Bărbatul în cauză a fost lovit din spate în zona capului de către persoane necunoscute, care ulterior l-au deposedat de telefonul mobil, valoarea acestuia fiind de aproximativ 500 de lei.

                  În urma activităţilor specifice efectuate poliţiştii au reuşit identificarea a doi bărbaţi de 19, respectiv 30 de ani, din Comăneşti, bănuiţi de comiterea faptei şi, în baza a trei mandate de percheziţie domiciliară, au fost efectuate 3 descinderi la locuinţele celor în cauză dar şi la familiile acestora.



                  Cu această ocazie, poliţiştii i-au depistat pe cei doi precum şi bunul sustras, iar faţă de aceştia au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, cu propuneri legale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri