26 aprilie 2024
SportKarting: Marea Gala a Campionilor

Karting: Marea Gala a Campionilor

Sâmbata, crema kartingului mondial s-a reunit in Italia pentru festivitatea de premiere 2010 organizata de WSK. Pilotul Selenei Motor Sport, Denis Marcu, a primit cele mai importante doua premii la clasa Mini.

Recunoastere

Pentru cei mai buni piloti de karting din lume, Craciunul a venit in ianuarie. Sâmbata, in localitatea italiana Montichiari, performerii anului 2010 au fost premiati in cadrul Marii Gale a Campionilor, organizata de WSK. România a fost reprezentata de catre pilotul lansat de Selena Motor Sport, Denis Marcu, si de Robert Visoiu. Laureat campion al lumii, Marcu a fost recompensat pentru titlul din WSK Master Series si pentru câstigarea Cupei Natiunilor, fiind singurul pilot din lume care a triumfat in ambele competitii WSK. In ceea ce-l priveste pe Robert Visoiu, acesta a fost rasplatit pentru locul secund ocupat in WSK Master Series la clasa KF3.

Obiective



"Sunt foarte bucuros si totodata onorat pentru faptul ca am participat in calitate de protagonist la aceasta mare gala a campionilor mondiali. Am avut un 2010 foarte bun si imi doresc din tot sufletul sa mentin stacheta ridicata si in noul an", a declarat Denis Marcu, care a incheiat zâmbind: "Imi place foarte mult sa le iau premiile italienilor". Prezent la rândul sau la manifestare, directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov, a etichetat drept perfecta evolutia elevului sau in stagiunea recent incheiata: "Kartingul românesc se poate mândri cu reusitele lui Denis Marcu. Stim ca ne asteapta un an foarte greu, presiunea va fi mare, insa datoria noastra este sa repetam toate aceste succese".

Globalizare

Festivitatea de la Montichiari – orasul care a gazduit in 1921 primul Mare Premiu de automobilism al Italiei pe un circuit stradal – a fost una spectaculoasa. Pe masura competitiilor WSK desfasurate in 2010, an care a facut din WSK "maxima expresie a kartingului mondial", asa cum a declarat promotorul Luca De Donno. "Globalizarea reusita in ultima vreme de WSK este subliniata de numarul mare de competitii de top organizate, la care a participat un numar impresionant de piloti din 50 de natiuni, de pe cinci continente", a mai spus De Donno.

Provocare

In 2011, WSK isi pastreaza toate competitiile si, mai mult, lanseaza doua noi provocari in kartingul de pe mapamond. Astfel, va fi organizat un campionat si pe continentul nord-american, iar in plan european va aparea, intr-o singura mansa, si WSK Final Cup, ce se va desfasura pe data de 30 octombrie pe circuitul italian de la Ortona. Denis Marcu spera sa-si treaca in palmares si aceasta cursa de la Ortona. Pentru campionul român, 2011 va incepe luna viitoare cu participarea la prestigiosul Euro Trophy, pe circuitul La Conca, locatie care va gazdui si prima etapa din calendarul WSK Master Series, programata pe 27 februarie.

Dan Sion
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri