23 aprilie 2024
SportKarate / Știința, obiective atinse

Karate / Știința, obiective atinse

Gruparea băcăuană a intrat în vacanță după ce la ultima competiție a verii a cucerit 14 medalii, incluzând și trei titluri naționale
Punct ochit, punct lovit. Și o binemeritată vacanță, înainte de a ataca a doua jumătate a stagiunii 2019. Karateka de la CS Știința Bacău au pus punct primei părți a sezonului cu 14 medalii cucerite la Campionatul Național Wado Kai de la Voluntari- București.

„Cele 14 medalii, incluzând și trei titluri naționale ne arată că am muncit bine în această perioadă. Rezultatele de la Voluntari, unde toți cei opt participanți de la clubul nostru au urcat pe podium- unii, chiar de mai multe ori- completează foarte bine celelalte reușite din acest an, în frunte cu parcursul bun de la Europene”, a declarat antrenorul Științei, Adrian Loghin.

La Voluntari, băcăuanii au cucerit trei titluri de campioni naționali prin Mihai Radu (kumite seniori +84 kg), Claudiu Zaharescu (kumite seniori 67 kg) și Leonard Juncu (kumite juniori +65 kg). La individual, Știința și-a adjudecat încă patru titluri de vice-campioni și trei medalii de bronz.



Argintul a fost obținut de Alexandru Palma (kumite open masculin și kumite seniori +84 kg) și Răzvan David (kumite tineret 65 kg), în timp ce bronzul a fost opera Elenei Ciosu (kumite senioare +60 kg) și a lui Vlad Pește (kumite tineret +65 kg și kata tineret individual). Si în întrecerile pe echipe, Știința s-a descurcat bine, trimițând pe podium patru formații. Astfel, la kumite seniori masculin și la kumite tineret masculin, băcăuanii s-au laureat vice-campioni naționali prin echipele formate din Mihai Radu, Alexandru Palma și Răzvan David, respectiv Leonard Juncu, Vlad Pește și același Răzvan David, în timp ce la seniori masculin, Știința a luat bronzul atât la kumite (Claudiu Zaharescu, Mădalin Enache și Vlad Pește), cât și la Kata (Mihai Radu, Alexandru Palma și Claudiu Zaharescu).

Pe durata vacanței, o parte dintre karateka Științei vor participa cu lotul național la un stagiu de pregătire la Poiana Teiului. În toamnă, băcăuanii vor bifa participări atât pe plan intern (Cupa României și Naționalele pe echipe), cât și extern, la orizont aflându-se Mondialele programate în Cehia, la Karlovy-Vary. „Vrem să ne pregătim cât mai bine pe durata pauzei competiționale deoarece ne-am fixat obiective îndrăznețe și pentru partea a doua a stagiunii”, a precizat Sensei Adi Loghin, care a dezvăluit că Știința are în vizor trei titluri mondiale și tot atâtea medalii de argint.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri