16 mai 2024
SportKarate/ Campionatul Național SKDUN pe Echipe: Știința Bacău, pe podium în format 4x4

Karate/ Campionatul Național SKDUN pe Echipe: Știința Bacău, pe podium în format 4×4

Gruparea pregătită de Adrian Loghin s-a prezentat cu patru echipe la Naționalele de la Voluntari și toate au fost medaliate: trei cu aur și una cu argint

Secția de karate a CS Știința Bacău nu iartă nimic. Nici pe plan intern, nici pe plan extern, nici la individual și nici la echipe. Mărturie stă și ultima competiție oficială a anului, Campionatul Național SKDUN pe Echipe, care a avut loc sâmbătă, în Sala „Gabi Szabo” din Voluntari.

La această ediție a Naționalelor, gruparea antrenată de Adrian Loghin s-a prezentat cu patru echipe și toate patru au urcat pe podium. Trei dintre ele s-au laureat campioane naționale, iar a patra și-a adjudecat titlul de vice-campioană a României.



Astfel, de aur a fost prestația Științei în probele de kumite echipe seniori masculin 3KYU-DAN (în formula Vlad Pește, Răzvan David, Mădălin Ciubăr), kumite echipe tineret masculin 3KYU-DAN (Mădălin Ciubăr, Cristian Mihai, Luca Crăcea) și kata echipe tineret masculin 3KYU-DAN (Mădălin Ciubăr, Cristian Mihai, Luca Crăcea), în timp ce argintul a fost obținut la kata echipe seniori masculin 3KYU- Dan prin trio-ul Radu Todiraș, Vlad Pește și Mădălin Ciubăr.

„Sunt foarte mulțumit de rezultate, de fapt de toate rezultatele din acest sezon competițional. Îi felicit pe toți sportivii noștri pentru implicarea lor și pentru tot ce au realizat în acest an. Ne vom relaxa puțin, ne vom reveni după tot efortul depus și apoi ne vom pregăti pentru următorul an competițional, poate cu forțe proaspete”, a declarat antrenorul emerit al CS Știința, Adrian Loghin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri