24 mai 2024
OpiniiRomâna pentru toțiJuristul lexicograf

Juristul lexicograf

Părinte al dreptului roman

Așa a fost numit Vladimir Hanga (21 oct. 1920, satul Cucova, com. Valea Seacă, jud. Bacău – 16 iun. 2013, Arad, jud. Arad) de comunitatea academică din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în laudatio rostită cu prilejul acordării titlului de doctor honoris causa al acestei instituții de învățământ superior (22 oct. 2010). Generații întregi de juriști (studenți la București, dar îndeosebi la Cluj-Napoca și Arad) s-au pregătit după cursurile sale de drept privat roman (primele, în anii ’70, iar cele mai multe în anii de după 2000). Interesant este că una dintre lucrările sale este plasată la granița dintre două discipline: „Dreptul și calculatoarele” (1995).

Limba latină, religia sa



Totul a început în 1931, când a intrat ca elev la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău, și a culminat cu anul absolvirii, 1939. Ca șef de promoție și premiant de onoare, a alcătuit în limba latină discursul de la festivitatea promoției. A fost prima oară – și, foarte probabil, ultima – „când un absolvent se adresa într-un cadru oficial profesorilor și colegilor în limba lui Caesar” (Ioan Mitrea). În vremea aceea limbile clasice (latina și greaca veche) erau la mare cinste și asigurau fundamentul însușirii multor discipline școlare. Cu siguranță de la Gheorghe Gavrilescu a deprins toate tainele limbii-mamă a românei, fiindcă Colegiul „Ferdinand I” l-a avut profesor între 1906 și 1938. Nici ceilalți dascăli de latină din liceu nu credem că erau mai prejos: Haralambie Ionescu (1911-1933), Constantin Neculce (1935-1945), Dana Gavrilescu (1934-1935).

Vocea absolventului

Peste ani, Vladimir Hanga a adresat o scrisoare liceului care l-a propulsat în viață (a absolvit în 1943 Facultatea de Drept din București cu magna cum laude, ca șef de promoție), mărturisind că acesta i-a „dat certitudinea propriei ființe, ce-și trage obârșia din spiritualitatea geto-dacă”. Aceasta „ne leagă de glie”, iar „geniul roman ne obligă la înțelegerea omului și a menirii sale într-o societate mondială”.

Lexicograful

Înzestrat cu o reală vocație pedagogică, Vladimir Hanga a trecut dincolo de litera unui curs universitar și le-a pus la dispoziție studenților câteva instrumente de lucru deosebit de utile în înțelegerea de către aceștia a noțiunilor științifice. Ca atare, a alcătuit un „Mic dicționar juridic”, însoțit de altele complexe: „Dicționar juridic englez-român şi român-englez”, „Dicționar juridic latin-român” și chiar un curs de limba latină. (În 2018, fiica savantului, Rodica Hanga, a donat Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad mai multe lucrări și distincții acordate tatălui său, „în amintirea și respectul memoriei” celui care a slujit catedra academică arădeană.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri