Grupa antrenată de Vali Cioancă și Marian Tănasă a participat la inaugurarea stadionului din Costești
În 2016, la inițiativa primarului interimar din acea perioadă al orașului, Ilie Bârzu, Bacăul s-a înfrățit cu localitatea Costești din Republica Moldova. Șapte ani mai târziu, grupa de vârstă 2008-2009 a juniorilor CS Aerostar Bacău a fost invitată pentru a inaugura noul stadion din Costești, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Micuții „aviatori” antrenați de Valentin Cioancă și Marian Tănasă au remizat, 3-3, în compania gazdelor de la CS Costești.
„Ne bucurăm că am fost invitați să participăm la un astfel de eveniment cu totul și cu totul deosebit”, a declarat Vali Cioancă, antrenorul Aerostarului mizând pe următorul lot: Alexandru Boldor, Emanuel Gondoș- portari; Denis Bârgăoanu, Ștefan Zota, Alexandru Buturugă, Matei Ceaunaș, Teodor Roman, Denis Moldoveanu, Cristian Vrânceanu, Alexandru Moței, Marian Condurat, Dragoș Arsene, Ștefan Ceaunaș, Matei Chișăreanu, Irinel Biea, Darius Zorilă, Flavius Ichim, Alexandru Cheța și Rareș Dodiță- jucători de câmp.
„Am răspuns cu mare drag invitației primarului de Costești, domnul Vasile Bortă de a sărbători împreună, dar altfel, Ziua Independeței Republicii Moldova. Având în vedere că sărbătoarea a cuprins și deschiderea oficială a Complexului Turistic Sportiv Costești, CS Aerostar, prin grupa de copii născuți în anii 2008 și 2009, a participat la manifestările sportive aferente evenimentului. Emoționant pentru copii nu a fost atât rezultatul din teren, cât descoperirea că, deși sunt cetățeni ai două state, vorbesc aceeași limbă și au aceleași obiceiuri. Cu toții au înțeles că sunt români și că doar granița lui Molotov îi desparte”, a punctat președintele CS Aerostar, Doru Damaschin, care a adăugat:
„S-au legat multe prietenii și s-au întocmit calendare de vizite reciproce. Copiii noștri le-au povestit omologilor din Costești și despre plăcerea de a juca fotbal în preajma avioanelor, stârnindu-le acestora o mare curiozitate. Și pentru a le satisface curiozitatea, mai ales cu unii dintre ei nu au avut ocazia să vadă avioane la sol, îi vom invita să ne viziteze”. Prezent la evenimentul de la Costești, Ilie Bârzu a declarat:
„Mă bucur să văd roadele înfrățirii pe care am realizat-o în 2016. Țin să-i pe felicit pe foarte tinerii și talentații fotbaliști ai Aerostarului, pe antrenorii lor, Vali Cioancă, Cornel Elisei, Marian Tănasă, Radu Sascău și Eusebiu Nica și să aduc mulțumiri speciale conducerii CS Aerostar, președintelui Doru Damaschin și vicepreședintelui Vaslerian Voicu pentru contribuția însemnată avută la reușita superbului eveniment și pentru susținerea permanentă a tinerilor fotbaliști băcăuani. Recunoștința mea se îndreaptă și către primarul localității Costești, Vasile Bortă pentru invitație și ospitalitate”.