Judoka antrenați de Paula Diaconescu la CSM Bacău continuă să facă „naveta” între spațiile de luptă și podiumul de premiere. Așa au stat lucrurile și la Campionatele Naționale Ne-Waza pentru categoriile de vârstă U14 și U16 derulate la finalul săptămânii trecute, la Cluj. Pe Someș, Denisa Oncioiu a cucerit medalia de bronz la U14, în limitele categoriei de greutate 44 kg, bisând astfel rezultatul pe care l-a obținut și la Naționalele de Judo.
„Sunt mulțumită de evoluția Denisei. Este o sportivă foarte bună, cu foarte multe abilități, iar prin muncă și seriozitate sunt convinsă că parcursul ei va fi din ce în ce mai frumos și încununat cu rezultate importante”, a declarat antrenoarea CSM Bacău, Paula Diaconescu. Aproape de o medalie la Naționalele Ne-Waza de la Cluj a fost și Arthur Afrăsenei, clasat pe poziția a cincea, în timp ce Alessia Vasile și David Niță au ocupat locul 7 la categoriile lor de concurs.
„Ceilalți judoka din delegația noastră care au participat la competiție au avut posibilitatea de a acumula experiență, în condițiile în care au disputat meciuri importante pentru dezvoltarea lor în plan sportiv”, a precizat Paula Diaconescu, care a adăugat:
„Pregătirea continuă pentru următoarea competiție majoră, Campionatele Naționale Ne Waza U13-U15 de la Năvodari. Pentru CSM Bacău, obiectivul rămâne dezvoltarea sportivilor, creșterea nivelului de pregătire și obținerea unor rezultate cât mai bune în competiții”.
















