18 mai 2024
SportJudo / CN U15: Trio de bronz

Judo / CN U15: Trio de bronz

Delegatie bacauana poleita cu bronz in finala Campionatului National U15. Sportivii de la SCM – Palatul Copiilor, pregatiti de prof. Aurel Chelariu, au cucerit la Bucuresti trei medalii, toate echivalente cu plasarea pe ultima treapta a podiumului. Premianti: Cosmin Tamba (categoria 42 kg), Mario Ionita (46 kg) si Rares Rotaru (50 kg). "Dupa felul in care au luptat pâna la intrarea in finala si având in vedere acea febra de start privind obtinerea medaliei de aur, sportivii nostri erau favoritii categoriilor. Desi conduceau, au pierdut copilareste, cu 3-7 secunde inainte de terminarea timpului de lupta. Nu au stiut sa-si pastreze avantajul", a povestit Aurel Chelariu. Alaturi de competitia individuala s-a desfasurat si campionatul pe echipe (euroregiuni), unde "am pierdut intrarea in finala din cauza arbitrului de la masa secretariatului, care se ocupa cu inregistrarea meciului, acesta sustinând ca un sportiv din echipa noastra ar fi facut un act interzis", a mai spus Aurel Chelariu. La echipe, delegatia bacauana s-a clasat pe locul al V-lea, din opt grupari participante. (D.P.)

Urmeaza Cupa "1 Iunie"La sfârsitul acestei saptamâni, judoka bacauani vor concura pe teren propriu. Sâmbata, la Sala de Atletism, va avea loc a IX-a editie a Cupei "1 Iunie" pentru copii (categoriile U9, U7) si etapa de zona din campionatul national U11 si U13, masculin si feminin. Concursul este organizat de catre Directia Judeteana pentru Sport si Tineret si Asociatia Judeteana de Judo, se va desfasura pe trei spatii de lupta si va incepe la ora 10.00, intrarea spectatorilor fiind gratuita. Primii trei clasati la U7 si U9 vor primi din partea organizatorilor diplome, medalii si dulciuri cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, iar ocupantii podiumurilor la etapa de zona se vor califica la fazele finale ale campionatului national, programate la Bistrita (U11, peste o saptamâna) si Gura Humorului (U13, peste doua saptamâni). (D.P.)



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri