Județul Bacău – locul 1 în Moldova la absorbția de fonduri europene, în intervalul 2014 – 2020

    Doi cercetători de prestigiu, un economist și un politolog, publică în Libertatea o interesantă analiză privitoare la absorbția (concretă) de fonduri europene, în cadrul financiar multianual 2014 – 2020.

    Analiza urmărește ce bani europeni au reușit să atragă administrațiile locale/județene din țară, ordinul de mărime fiind exprimat în lei/capita (cap de locuitor) pentru perioada de referință.



    Datele accesate de cercetători provin de la Ministerul Fondurilor Europene, respectiv de la Institutul Național de Statistică. Materialul atestă că județul Bacău este primul în Moldova, cu aproape 1000 euro/locuitor fonduri europene concret absorbite.

    “Mă bucur să văd că o analiză independentă certifică acest fapt. Când afirmăm că am dovedit că se poate, știm ce spunem! Unii doar vorbesc, fără să fi realizat vreodată ceva pentru Bacău (deși au 4 mandate de deputat la activ); alții își umplu panourile electorale cu zeci de milioane euro care nu se văd nicăieri”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

    Acesta spune că PSD a adus județul pe locul 1 în Moldova la absorbția de fonduri europene, iar banii se văd în investiții de anvergură, între care modernizarea aeroportului (pistă plus terminal) în valoare de 55 milioane euro; modernizarea Spitalului Județean de Urgență Bacău (Ambulatoriu, Dotări echipamente medicale, Heliport – în plină construcție); infrastructura rutieră (un ex: drumul de 95 km Podu Turcului – Dămienești, aflat în construcție și finanțat prin POR cu peste 40 mil. euro)

    “Adaug aici, cu voia dvs, proiecte create de guvernarea PSD (2017 – 2019), care – mulțumită muncii serioase pe care am depus-o la acel moment – sunt finanțate tot din bani europeni: centura Bacăului (200 mil. euro valoare totală, din care 145 mil. fonduri UE); Autostrada A13 Bacău – Brașov – pusă pe hartă de guvernarea noastră și aflată în proiectare”.
    Dragoș Benea, europarlamentar

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"