19 mai 2024
ActualitateJandarmii băcăuani vor întâmpina Noul An alături de cetățeni

Jandarmii băcăuani vor întâmpina Noul An alături de cetățeni

În perioada 31 decembrie – 2 ianuarie 2023, jandarmii băcăuani vor fi prezenți, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la manifestărilor cultural-artistice prilejuite de datinile și obiceiurile de iarnă (Festivalul de Datini și Obiceiuri de Anul Nou în localitățile Onești, Târgu-Ocna, Dofteana, Dărmănești, Palanca, Filipești, Bârsănești, Solonț, Berești-Tazlău, Răcăciuni, Blăgești), dar și de trecerea în Noul An (Revelionul 2023 – Bacău, Onești, Târgu-Ocna, Comănești și Buhuși), activități la care se preconizează participarea unui public numeros.

Pe lângă aceste activități, jandarmii vor acționa independent și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu pentru a preveni orice incidente ce ar putea tulbura ordinea publică, precum şi pentru descurajarea faptelor antisociale astfel încât băcăuani să se poată bucura de mini-vacanţa prilejuită de trecerea dintre ani în condiţii de siguranţă.
Pentru a preveni producerea de evenimentele nedorite, jandarmii recomandă atât băcăuanilor cât și turiștilor care vor fi prezenți la aceste manifestări:-să respecte indicaţiile jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică și să evite implicarea în conflicte de orice natură;

-să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, iar în cazul în care sunt însoțiți de copii să-i supravegheze cu atenție;



-în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul de urgență „112”.

De asemenea, jandarmii montani vor fi prezenți pe traseele montane și în stațiunile Slănic Moldova și Târgu-Ocna pentru menţinerea ordinii publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor fiind pregătiți să intervină în situaţii de urgenţă pentru evacuarea și salvarea celor aflați în dificultate.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău urează un An Nou cu sănătate, împliniri și bucurii alături de un sincer și călduros La mulți ani!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri