26 aprilie 2024
ActualitateJandarmii băcăuani asigură ordinea şi liniştea publică în zona şcolilor

Jandarmii băcăuani asigură ordinea şi liniştea publică în zona şcolilor

Odată cu începerea noului an şcolar 2020 – 2021, unul dintre obiectivele prioritare ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău îl va constitui asigurarea ordinii şi liniştii publice şi creşterea gradului de siguranţă în zona instituţiilor de învăţământ.
În anul şcolar 2020 – 2021 Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va continua activităţile specifice pe linia prevenirii faptelor antisociale, precum şi pentru asigurarea unui climat de normalitate în proximitatea instituţiilor de învăţământ din mediul urban şi rural.

Acţiunile preventiv-educative vor viza, la fel ca şi până în prezent, consilierea şi îndrumarea elevilor în scopul creşterii interesului pentru participarea la cursuri, înţelegerea, conştientizarea şi respectarea legislaţiei în domeniul ordinii şi siguranţei publice și vor veghea la respectarea condițiilor impuse de situația actuală. Vor fi desfăşurate acţiuni specifice în vederea prevenirii şi combaterii fenomenului contravenţional şi infracţional în zona instituţiilor de învăţământ, precum şi pe traseele de afluire şi defluire a elevilor şi cadrelor didactice, în permanentă legătură cu reprezentanţii instituţiilor şcolare.

DRAGI ELEVI, JANDARMERIA VĂ RECOMANDĂ !
– Când vă jucați cu alţi elevi, aveți grijă să evitați să-i împingeți sau să-i loviți din greşeală.
– Dacă asistați la o ceartă sau o altercaţie, anunțați imediat profesorii sau personalul de pază!
– Comportați-vă calm și civilizat, evitând să vă lăsați influenţați de cei din jur şi să fiți agresivi în comportament sau limbaj!
– Dacă ceilalţi copii vă izolează, vă umilesc sau vă jignesc, spuneți-le părinţilor, profesorilor sau jandarmilor ce se întâmplă şi cereți-le ajutorul!
– La şcoală este important să aveți un comportament civilizat!
Mult succes în noul an şcolar!



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri