23 aprilie 2024
OpiniiEditorialJaf cu voie de la împărăție

Jaf cu voie de la împărăție

Primul mare jaf în România, după 1990, nu a fost cel din întreprinderi, nu fabricile au fost puse la pământ, asta s-a întâmplat mult mai târziu, atacul a avut loc în și la pădure. Degringolada ce a cuprins țara, când legile au devenit facultative, când fiecare făcea ce-l ducea capul, stimulați, acoperiți de lipsa de ordine, de fermitate, de interese economice și politice, și-au făcut apariția, au ieșit la suprafață „oamenii de inițiativă”, noii capitaliști, care și-au făcut din furt și distrugere ocupația de bază. În toate zonele de munte, acolo unde pădurea era regină, au apărut gaterele, care au început să macine lemnul zi și noaptea. Tăiat ilegal, transportat și prelucrat, aducea venituri uriașe celor care au reușit să corupă, cu bani, șantaj și forță administrațiile locale, instituțiile statului, devenind rapid baronii lemnului, cei care tăiau și spânzurau prin zonele arondate.

Măcelul a continuat la niveluri mai mari, au apărut societăți de prelucrare, majoritatea cu capital străin, transportatorii umblă cu pistolul la vedere. Nimeni nu le-a mai stat în cale. Nu le stă nici astăzi. Ba, fenomenul a luat amploarea unui cataclism, munți întregi au fost dezgoliți, lucrătorii silvici, cei care mai încercau și mai încearcă să diminueze jaful național cad măcelăriți pur și simplu de mafioții pădurii. Șapte pădurari au fost asasinați în exercițiul funcțiunii, alți 600 au fost snopiți în bătaie și trimiși în spitale, peste 20 de milioane de metri cubi de lemn pe an sunt tăiați ilegal din pădurile din România, care iau drumul exportului. Oamenii locurilor au început să se organizeze, să protesteze, au cerut și cer sprijin și măsuri din partea ministerului, Guvernului, a Parlamentului.

De 30 de ani nu s-a făcut nimic pentru protejarea și salvarea pădurilor, absolut nimic. Silvicultorii sunt depășiți, nu au legi și dotări, poliția nu intervine, jandarmii la fel, instituțiile de forță și judecătorești închid ochii și clasează pe bandă rulantă dosarele grele, mafia prosperă și prinde rădăcini. Te întrebi ce se întâmplă, cum este posibil!? Răspunsurile și măsurile nu pot veni decât de la toate, absolut toate instituțiile statului, iar dacă continuăm să fim pasivi, toți vom fi răspunzători în fața istoriei, pentru că am fost părtași la furt, distrugere și devalizarea țării.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri