19 aprilie 2024
Zona zeroNew PressÎți voi dărui soarele

Îți voi dărui soarele

Cel de-al doilea roman al scriitoarei Jandy Nelson, Îți voi dărui soarele, uimește cititorul, asemenea operei ei de debut Cerul e pretutindeni, cu aceeași abordare nonconformistă în modul de relatare a diegezei, care a devenit semnătura autoarei. Îți voi dărui soarele este un roman de formare, ce atinge, în același timp, și tema iubirii romantice, dar și familiale.

Apărută original în anul 2014 în SUA, cartea a fost tradusă în română de Shauki Al-Gareeb și publicată, un an mai târziu, de către editura Epica. În 2015, Îți voi dărui soarele i-a adus scriitoarei Jandy Nelson Premiul Printz, pentru excelență în literatura pentru tineri.
Noah și Jude, cele două jumătăți ale persoanei ce relatează întâmplarea sunt foarte apropiați, însă și foarte diferiți, atât ca înfățișare, cât și ca personalitate și comportament. Băiatul de treisprezece ani are un păr lung negru și este retras, îndrăgostit de desen, dorind să creeze lumea din nou. Sora sa, cu părul său des și blond, este sociabilă, fascinantă și o adevărată vedetă printre adolescenții din micul lor oraș de la marginea oceanului.

După trei ani plini de evenimente ce tulbură viețile celor doi, rolurile lor în lume se schimbă. Fiecare îl pune la încercare pe celălalt, neștiind că, de fapt, ceea ce caută este normaliatea. În transformarea lor din tineri adolescenți în adulți, cele două jumătăți de om ajung să se descopere cu adevărat, atât unul pe celălalt dar și pe ei însiși, deznodând minciunile în care au fost prinși pe parcursul celor trei ani tumultoși ai schimbărilor pe plan emoțional și familial.



Modul de redactare al autoarei Jandy Nelson este cu adevărat unic, transpunând povestea celor doi frați în două planuri temporale diferite, Noah fiind trecutul, iar Jude prezentul, fiecare reprezentând două idei asemănătoare și diferite în același timp: Muzeul Invizibil și Istoria Norocului. Deși este un mod de structurare interesant, este deseori dificil pentru cititor să țină pasul cu acțiunea. Cartea abundă în figuri de stil și imagini artistice ce diferă în funcție de narator, dar care sunt de cele mai multe ori atât de abstracte încât nu își găsesc rostul în raport cu acțiunea descrisă, părând uneori doar încercări de a reda un anumit simbolism la nivelul romanului.

Cu adevărat geniale sunt glumele ce sunt presărate între paginile operei literare, care se potrivesc de minune cu tragicul ce abundă în diegeză.

Cartea a fost pentru mine și, cel mai probabil, și pentru ceilalți cititori un izvor de cunoaștere a superstițiilor și a artei. Cu fiecare pagină parcursă simțeam cum o bucată din suflet, fie ea cât de mică, rămânea încâlcită în cuvinte, ajungând ca la ultima pagină să constat că întreaga mea inimă a rămas prinsă într-un mănunchi de hârtie. Îți voi dărui soarele a fost singura operă care m-a făcut să mă simt cu adevărat acasă între paginile acesteia. Ciudatul pe care l-a prezentat cu foarte mult curaj m-a îndemnat la meditație pe tot parcursul lecturii. Uneori, ideile sunt mult prea adânci și au nevoie de studiu în profunzime pentru a simți cu adevărat experiența unei asemenea cărți, astfel încât m-am găsit de multe ori reluând pagina sau uneori chiar capitolul, pentru a fi sigură că ideile-mi sunt bine întipărite în minte și în suflet.

Romanul lui Jandy Nelson merită citit măcar o dată în viață la vârsta adolescenței, fiind o lucrare atât de profundă și complexă, încât orice tânăr poate relaționa cu sentimentele și experiențele celor doi frați, iar învățăturile pe care le putem extrage după lecturarea în mod corespunzător a acestui roman sunt cu adevărat infinite, de la căutarea alinării în brațele celui la care te aștepți mai puțin la faptul că nu trebuie să te trădezi niciodată pe tine în favoarea altcuiva dar nici invers.

Miruna Trofor, elevă, în clasa a X-a, la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri