Articolul “Am văzut români fericiți la Alba Iulia” a fost scris în 20 de minute, lucru care s-a petrecut pe 1 decembrie, pe la ora 16.00. Scrisul a fost partea sa cea mai simplă; povestea lui a început, însă, cu mai bine de zece ore înainte: la ora 4.10 a sunat alarmă și la 4.30 eram deja în microbuzul care mă ducea de la Deva, la Alba Iulia. O oră a durat drumul și am reușit să intrăm în oraș înainte de ora 7.00, ora la care intra în vigoare decizia de interzicere a accesului mașinilor.
Am oprit în parcarea unei benzinării, am băut un ceai și, pe la 6.30 am pornit în marș forțat către Cetate. Era un frig de crăpau pietrele, dar ne pregătisem pentru asta: mănuși, căciulă, îmbrăcăminte groase și ghete militare. Jumătatea de jos a fetei o acoperisem cu o eșarfă “shemagh” arăbească. În rucsac aveam camera foto, bateriile, tableta și carnetul de notițe.
Am ajuns la Catedrala Reîntregirii în același timp cu înalții prelați. Cum am spus și în articol, mă așteptăm să fie lejer, având în vedere ora destul de matinală. Dar la 7.00, când am ajuns, Catedrala era deja plină. Mă mișcăm destul de greu printre oameni așa cam am ochit locul corului. La a doua încercare am reușit să conving tipul de la intrare să mă lase să urc.
Am făcut fotografii, am transmis live pe facebook și, după vreo ora, când să cobor, am descoperit că eram încuiat. Jos, la intrare era un grilaj care, din prudență, pentru a nu mai lăsa să urce și alte persoane, fusese asigurat cu un lacăt. Grațiile erau solide, lacătul, indestructibil, și deja mă vedeam stând următoarele ore închis acolo, mai ales că omulețul de care trecusem îmi tot repeta că nu are ce să-mi facă.
Într-un final, după ce evaluasem posibilitatea să sun la 112 (deja vedeam titluri de genul: “Pompierii au descarcerat un individ din Catedrala Reîntregirii în timp ce se ținea slujba de Liturghie la 100 de ani de la Unire”), a venit un tip care a descuiat lacătul. La fel de greu a fost, apoi, să răzbat prin mulțimea care se inghesuia să prindă frânturi din slujbă.
Am petrecut următoarea ora pe afară, luând pulsul și înghețând. În ciuda frigului, în curtea Catedralei se tot adunau oameni: foarte mulți aleseseră costumul popular în care tremurau discret, unii veneau în grupuri, erau și elevi, studenți, oameni în toată firea, mulți veniți cu preoții lor. După Liturghie a urmat “Te Deum” – ul de la ora 10.00, cu o înghesuială nemaipomenită dar cu mulțumirea că am dat peste oameni foarte interesanți și după aceea, au început manifestările din afară Catedralei. Era imposibil să fii la toate locurile în care se întâmplă câte ceva interesant.
La fel ca și la Catedrala, însă, am remarcat lipsa unui număr suficient de chioșcuri cu băuturi calde care să-i ajute pe zecile de mii de oameni să reziste gerului. În schimb, entuziasmul era la cote mari și coada de masini care voiau să ajungă în oraș se întindea cale de 17 kilometri, de la autostradă până la marginea localității.
