27 aprilie 2024
CulturăIstoria fascinanta a Revistei Ateneu

Istoria fascinanta a Revistei Ateneu

In zilele de pre si documentare pentru suplimentul ACCENTE, din luna septembrie, care si-a propus sa aiba ca tema centrala ATENEU- 50, si având nevoie de informatii de la sursa, m-am intersectat – nici ca se putea altfel – cu redactorul sef al revistei, cu alti redactori si colaboratori, care pregateau numarul omagial din august al Ateneului.

Carmen Mihalache astepta cu infrigurare materialul promis de George Balaita, vorbea la telefon cu secretarul de redactie Stefan Radu cu privire la asezarea in pagina a unor texte, Radu Cârneci, primul redactor sef al Revistei ATENEU, serie noua – august 1964, transmitea ultimele modificari la textul propus spre publicare.

Victor Mitocaru, fost redactor al revistei, a anuntat ca tocmai a trimis in tipografie cartea la care lucrase mai bine de doi ani, O istorie vie a Ateneului, pe email-ul redactiei continuau sa soseasca alte materiale solicitate din tara, de la reviste, scriitori, colaboratori.



Si nu o zi, nu doua, ci multe zile, nopti de freamat, de tensiune, toate subordonate aceluiasi scop: o revista dubla, dedicata momentului sarbatoresc, festiv chiar: Ateneu implineste 50 de ani de aparitie neintrerupta. Amintiri, emotii sunt scoase din arhiva fotografii, de unde ne privesc ”parintii” Ateneului – Radu Cârneci, George Balaita, George Genoiu, Ovidiu Genaru, Mihail Sabin, Cicerone Cernegura, Constantin Calin, Ioanid Romanescu, Ioan Rosu.

Aflu astfel mai multe amanunte despre sumarul numarului festiv din august al Revistei Ateneu, dar si despre alte evenimente dedicate revistei, de la redactorul sef, Carmen Mihalache.

Ateneu – o publicatie literara de prestigiu

Editia din vara aceasta este una aniversara (cuprinde nr. 7-8), pentru ca exact acum 50 de ani, in luna august, aparea primul numar al Revistei Ateneu, serie noua, al carei initiator a fost poetul Radu Cârneci. Domnia sa a scris in repetate rânduri despre acel moment, unul pe care ateneistii, cum s-au supranumit ei insisi, l-au numit al incununarii unei lupte.

De altfel, Radu Cârneci a spus, nu o data, ca aceasta revista nu le-a fost daruita de nimeni, ci ei s-au luptat sa faca o publicatie literara de prestigiu, continuând o veche traditie, cea a Ateneului Cultural a lui Grigore Tabacaru si George Bacovia, din 1925, o revista care a avut o scurta aparitie, a avut doar 18 numere, dar care avea un program ambitios pentru vremurile acelea.

“Asadar, in numerele din august 2014, cititorii nostri vor putea parcurge un interviu cu Radu Cârneci, primul redactor sef al revistei, in care povesteste despre toata aceasta aventura spirituala, cum avea s-o numeasca George Balaita. Sigur, este o editie in care publicam foarte multe mesaje venite din tara, de la colegii nostri din redactiile si publicatiile similare, care ne-au transmis urarile lor de bine, de ani buni si sanatosi, rodnici, cu editii bune si cititori cât mai multi, dar si de la scriitori, fosti membri ai redactiei.

Desigur ca nu lipsesc nici celelalte genuri publicistice din acest numar dens, o istorie condensata a revistei noastre, eseuri, cronici literare, muzicale, traduceri, insa este prezenta si poezia, este Ovidiu Genaru, dar si un poet remarcabil al generatiei de mijloc, Ion Tudor Iovian. Cam acestea sunt in mare subiectele, deoarece nu vreau sa desconspir tot sumarul, la care cu totii am muncit foarte mult, este un numar care va ramâne in memoria cititorilor nostri, un numar de colectie, despre aceasta istorie fascinanta a Ateneului.”
Carmen Mihalache, redactor sef al Revistei ATENEU

Pentru a marca cei 50 de ani ai Revistei Ateneu, pe lânga acest numar dublu, aniversar, in luna septembrie vor mai fi ecouri la acest eveniment, la acest semicentenar, iar in octombrie, mai precis pe 9 octombrie, in cadrul “Toamnei Bacauane”, la Universitatea “Vasile Alecsandri”, partenera a acestui proiect, vor avea loc “Colocviile Revistei Ateneu”, lansari ale unor carti importante, cum sunt cele semnate de Victor Mitocaru, Adrian Jicu (despre poezia din ATENEU) sau Ioan Danila (despre Limba româna in paginile Revistei Ateneu).

Tot la “Colocvii…” vor fi acordate Premiile Revistei Ateneu, Diplome de Excelenta tuturor redactorilor, din trecut si de astazi, cât si o medalie jubiliara. Nu vor lipsi de la sarbatoare si celelalte arte, o expozitie a artistei Letitia Oprisan, un moment muzical sustinut de prietenii de la Filarmonica “Mihail Jora.

“La acest moment de sarbatoare, de implinire a 50 de ani de la prima aparitie a seriei noi a Ateneului, jurnalistii de la Cotidianul DESTEPTAREA, prieteni, dar si colaboratori ai prestigioasei reviste de cultura, transmit colegilor ateneisti cele mai sincere gânduri de bine, cât mai multe editii, bune si foarte bune, cititori apropiati de evenimentele culturale, de fenomenele artistice remarcabile din sumarele Ateneului. Transmitem, de asemenea, gratitudinea noastra fata de «parintii» seriei noi a Ateneului, cei care au facut ca, prin lupta si daruirea lor, un gând si o fapta a lui Grigore Tabacaru si George Bacovia, sa prinda din nou viata.”

Tenacitate si daruire

“La sfârsitul verii anului 1964, omul providential care a fost si este Radu Cârneci a venit cu aprobarea pentru aparitia Ateneului, o veche publicatie bacauana intr-o serie noua, o revista de cultura care s-a dovedit nu doar exceptionala, ci si o pepiniera de talente reale, un radiator cultural pentru multe zone ale tarii. Nume importante ale culturii au publicat in paginile sale, insa am avut privilegiul sa fiu si sa ramân prieten a doi mari scriitori români care au facut, fara nicio exagerare, scoala literara: George Balaita si Ovidiu Genaru. (…)

Am avut norocul sa vad cum sub ochii mei se modela un fragment important de istorie culturala româneasca, n-a fost usor, dar a fost minunat. Nadajduiesc sa nu se opreasca si nu se va opri datorita tenacitatii si daruirii unor oameni, cum sunt cei din echipa condusa de Carmen Mihalache, uluitor de coincidenta cu felul de a fi si de a construi al intemeitorilor. Cu astfel de oameni a inceput Ateneul, cu astfel de oameni continua.”
Eugen Uricaru, scriitor, fost redactor al Revistei Ateneu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri