18 mai 2024
ActualitateInvestiții la Căminul de Bătrâni

Investiții la Căminul de Bătrâni

-bunicii vor avea televizoare și frigidere noi

Vești bune pentru bunicii care își duc traiul în Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bacău. Municipalitatea face investiții pentru creșterea confortului și al calității vieții bunicilor dar și în contextul economic actual privind economisirea resurselor.

Așadar, ca o necesitate, în momentul de față se construiește o platformă pentru accesul ambulanței, întrucât atunci când este solicitat un echipaj medical, se blochează calea de acces către curtea interioară. De foarte multe ori este solicitat Serviciul de Ambulanță iar primele operațiuni de ajutor pentru salvarea pacienților se desfășoară chiar în autospeciale.

Astfel, spațiul de parcare nou înființat va împiedica blocarea circulației din incinta căminului.



Apoi, au fost achiziționate 105 frigidere și 105 televizoare de care se vor bucura bunicii și bătrânii căminului, trecându-le timpul mai ușor. Un alt beneficiu al acestei investiții este scăderea consumului de curent, dat fiind faptul că aparatura este de clasă energetică mai economică în comparație cu frigiderele și televizoarele vechi ale beneficiarilor, căminul neavând până acum aparatura proprie. Suma alocată pentru achiziționarea frigiderelor este de 105.000 de lei iar pentru televizoare s-au cheltuit 95.000 de lei.

„Urmează investiții în sistemul de climatizare și achiziționarea unor paturi noi”, ne-a spus George Săcăleanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Bacău.

Căminul în sărbătoare

Și pentru că sâmbătă, 1 octombrie, se serbează Ziua Persoanelor Vârstnice, conducerea Căminului le va oferi beneficiarilor cu această ocazie câte o felicitare, o cutie de bomboane și va fi pregătit un prânz cu un meniu deosebit.

Totodată, fiind și sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare importantă dar și hramul bisericii din curtea căminului, preotul va efectua la masa de prânz a bunicilor o slujbă religioasă de mulțumire și de pomenire a celor care nu mai sunt printre noi.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri