In urma cu 11 ani, o mama a renuntat la toata agoniseala pentru a le face un rost in viata copiilor ei. A decis sa isi petreaca tot restul vietii la camin. Femeia spune ca nu ii pare rau. La camin se simte ca acasa iar copiii ii sunt recunoscatori.
La cei 67 de ani ai ei, Ana Georgescu, una dintre persoanele care locuiesc in Caminul pentru Persoane Varstnice Bacau, emana in jur un optimism debordant. Desi soarta nu a rasfatat-o. Dimpotriva, a trebuit sa se zbata de una singura ca sa-si vada cei doi copii, o fata si un baiat, realizati, iar de 21 de ani se lupta cu mai multe boli grave, din care, una, extreme de rara. In 1990, dintr-odata, din alba, culoarea pielii ei a devenit maronie. Cand s-a uitat in oglinda si s-a vazut, s-a speriat ingrozitor. “Daca va arat o poza a copiilor, o sa ziceti ca nu sunt ai mei, ne spune Ana Georgescu. Din 1990 tenul meu s-a inchis foarte tare si nu s-a mai schimbat. Abia acum a inceput sa se mai decoloreze. Dar nu am disperat. M-am obisnuit cu infatisarea mea. Medicii mi-au spus ca sufar de boala Addison.” Aceasta este o afectiune a glandei suprarenale, care, printre alte simptome, prezinta si pigmentarea puternica a pielii. De atunci bolnava face tratament incontinuu. Si, ca si cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, la cativa ani dupa ce a fost diagnosticata cu afectiunea care i-a schimbat total infatisarea, a lovit-o o alta boala mult mai cumplita. Medicii au descoperit ca are la ambele picioare tumora maligna (neoplasm). A fost operata la amandoua sub genunchi. Acum vorbeste detasat, cu seninatate. “Ma simt bine dupa operatie, multumesc lui Dumnezeu. Ma deplasez, insa, greu pentru ca am si o gonartroza. Dar asta-i nimic pe langa ce am patimit”, ne spune impacata.
“Parintii nu au avut nicio clasa, dar au fost extraordinari”
Desi a crescut intr-o familie numeroasa, vorbeste cu o deosebita placere despre copilaria ei. Cand aveau sase copii, parintii Anei Georgescu au plecat cu tot cu ei tocmai la Visinesti, in fosta Uniune Sovietica. Ana Georgescu a venit pe lume in caruta, pe drum, inainte ca parintii ei sa ajunga la destinatie. Dupa cinci ani s-au intors in judetul Bacau, la Hemeius: “Aici mi-am petrecut apoi intreaga copilarie. Noi am fost 9 frati. Parintii mei nu au avut nicio clasa, dar pe toti ne-au dat la scoala si ne-au asigurat o paine. Unii frati au facut scoli inalte. Le-a fost foarte greu parintilor mei pentru ca doar tata lucra. Dintr-un salariu de muncitor necalificat va inchipuiti ca nu le-au fost parintilor mei usor sa ne tina pe toti la scoala. Dar noua, copiilor, nu ne-a lipsit nimic din cele de-ale gurii. Cresteau pasari, vaci, oi, porci. Nu am avut pamant cine stie ce. Dar cand se intorcea de la lucru, tatal meu intotdeauna venea cu saci in spate plini cu buruiana si iarba. Era un om extraordinar. De fiecare data, de Craciun se ducea in padure si aducea un brad mare pe care il punea in curte si il impodobea. Ne faceau daruri dulciuri si fructe iar daca aveau bani ne mai cumparau si cate ceva de imbracat sau incaltat.” Insa cel mai frumos dar de Craciun, din copilaria sa, o considera “prima friptura pe care parintii o faceau intr-un ceaun mare din porcul pe care il taiau in fiecare an, alaturi de mamaliga imensa sub care tremura masa”.
“Pentru copiii mei fac orice”
La varsta de 20 de ani s-a casatorit si a plecat in Teleorman, dupa sot. S-a mutat impreuna cu el in Alexandria, unde a lucrat ca presator metale reci la Intreprinderea de Aparataje si Accesorii. Insa, dupa 17 ani de casnicie, timp in care i-a adus pe lume pe cei doi copii, a trebuit sa se desparta de sot. In 1984 s-a intors cu fiica si baiatul in Bacau, unde s-a angajat la fosta Fabrica de Suruburi, acum Subex. A luat-o, iar, de la zero. Dar, chiar daca i-a fost foarte greu, nu se plange. A facut-o pentru copii, carora le-a dedicat toata viata ei. “Un an am locuit intr-o casuta unde nu aveam nici unde sa fac mancare, isi aminteste Ana Georgescu. M-am chinuit mult, singura, cu doi copii de crescut, unul in clasa a VIII-a si celalalt intr-a X-a. Dar nu am vrut sa ma recasatoresc, pentru ca m-am gandit ca nu voi gasi pe nimeni care sa le fie un adevarat tata.” Considera ca nu a fost un sacrificiu din partea ei sa ia o asemenea decizie si, in plus, sa renunte la toata agoniseala in favoarea copiilor. “Nu mi-a fost greu sa iau decizia de a veni la camin in anul 2000. Pentru copiii mei fac orice. Am avut o casuta si am vandut-o cu ani in urma ca sa le asigur un rost in viata. Amandoi au casa lor si serviciu destul de bun. Baiatul are mai multe meserii si munceste de ani buni in Portugalia, iar fata lucreaza in Spitalul Judetean.”
“Sunt mandra de ei”
Singura avere a femeii sunt acum copiii, cei sase nepoti si doi stranepoti de la ei. Si acum, la 67 de ani si destul de suferinda, inca mai gaseste puterea sa le faca bucurii celor dragi. Si pentru aceasta ii multumeste lui Dumnezeu, ca pentru tot ce i-a dat in viata. “Am muncit toata viata pentru copii, dar Dumnezeu m-a rasplatit pentru asta. Am o pensie de sase milioane sapte sute de mii de lei, dar am reusit sa mai strang ceva bani. Tot lor le las. Am copii buni. De cand sunt la camin un singur revelion am facut aici. In rest, pe toate le-am petrecut la ei, mai ales la fata. Vin des si ma viziteaza, ma iau cu ei in oras sau la masa. Acum, baiatul din Portugalia mi-a trimis 100 de euro si un pachet cu de toate. Ma suna des sa ma intrebe de sanatate. Nu le este rusine cu mine, ca eu stau la camin. Eu aici ma simt foarte bine, ca acasa la mine. Sunt multumita si de conditii, si de personalul caminului dar si de copiii mei. Sunt mandra de ei.” Dupa 27 de ani, isi va petrece Craciunul si Revelionul la Alexandria, la rudele fostului sot. Despre ele femeia vorbeste foarte frumos: “Intotdeauna cu ele m-am impacat foarte bine. Le urez sanatate lor, celor ce au grija de noi in camin si la toata lumea. La fel imi doresc si mie, sa-mi dea Dumnezeu sanatate ca sa mai pot sa am grija de toti ai mei”.
Elena Tintaru
