27 aprilie 2024
ActualitateÎnțelegeri de Cooperare cu Raioanele Rîșcani, Orhei și Soroca

Înțelegeri de Cooperare cu Raioanele Rîșcani, Orhei și Soroca

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a vizitat trei raioane din Republica Moldova – Rîșcani, Orhei și Soroca -, scopul fiind identificarea posibilităților de colaborare între cele trei raioane și județul Bacău.

Primul popas a fost la Rîșcani, unde delegația CJ Bacău a fost întâmpinată de elevii Liceului Teoretic „Silvian Lucaci’’, reprezentanții administrației publice și antreprenorii din mediul privat. Sorin Brașoveanu a vorbit despre sectoarele în care se pot realiza parteneriate și schimburi de experiență: turism, cultură, educație, dar și sectorul privat, agrar și economic. Iurie Urzică, președintele Consiliului Raional (CR), a afirmat că evenimentul e unul istoric.

„Prin această înțelegere au fost stabilite prioritățile de cooperare bilaterală pe diferite domenii și mă bucur să pot spune că am identificat deja o serie de oportunități de cooperare în domeniile social, economic, administrativ, cultural și educație”, a declarat Iurie Urzică. Băcăuanii au participat și la Forumul Zonal de Arhitectura și Urbanism, care a avut loc la Orhei. Au fost prezenți și reprezentanții CJ Neamț, arhitecți și urbaniști din Bacău, Neamț, Iași, București și Republica Moldova.



„Să ne protejăm patrimoniul”

„Sperăm ca prin prezența noastră aici să contribuim la declanșarea unei schimbări reale în modul în care ne apreciem, ne protejăm și ne promovăm patrimoniul, astfel încât să găsim soluții și moduri inteligente de conservare, gestionare și reutilizare a patrimoniului care să aducă beneficii pe termen lung cetățenilor’’, a declarat Sorin Brașoveanu, în cadrul lucrărilor Forumului.

A urmat vizita în Raionul Orhei și semnarea Înțelegerii cu acesta. „Acest acord este un act important care presupune o colaborare pe mai multe domenii domenii, obiectivul comun fiind îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii, dimensiunii economice și promovarea reciprocă a potențialului uman, dar și turistic din ambele unități administrative’’, a declarat Tudor Golub, președintele CR Orhei.

Și Ghenadie Muntean, președintele CR Soroca, și-a exprimat dorința de a dezvolta proiecte comune care să aducă plusvaloare părților semnatare ale Înțelegerii de Cooperare. Conform acestor înțelegeri, UAT-urile pot identifica proiecte de dezvoltare care să beneficieze de fondurile UE, dar pot derula și proiecte cu finanțare locală.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri