26 aprilie 2024
ActualitateInspectoratul Scolar a pierdut un milion de euro

Inspectoratul Scolar a pierdut un milion de euro

Câstigam proiecte, apoi uitam de ele!

Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau a pierdut un milion de euro, suma reprezentând asistenta nerambursabila dintr-un proiect finantat prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE). A câstigat finantarea anul trecut, iar anul acesta a pierdut-o! Mai exact, i-a fost retrasa din cauza ca nu a respectat niciuna dintre obligatiile prevazute in contract. Theodora Sotcan, inspector scolar general, arata ca ea a fost numita in functie pe 25 iulie si ca nu poate fi acuzata de pierderea acestor fonduri: “Contractul a fost semnat pe 1 februarie 2012, dupa care ar fi trebuit parcurse niste etape. Pâna pe 4 martie trebuia organizata procedura de achizitie a lucrarilor de implementare si serviciile de audit si publicitate, iar pâna pe 4 aprilie, serviciile de achizitie publica pentru managementul proiectului”. Asta deoarece proiectul urma sa fie gestionat de o firma desemnata prin licitatie. Pe 28 august, Organismul Intermediar pentru Promovarea Societatii Informationale (OIPSI) a anuntat ISJ ca va rezilia contractul. “OIPSI ne-a notificat ca prima cerere de rambursare trebuia depusa pe 3 mai 2012, arata Theodora Sotcan. In cazul in care nu poate respecta graficul de rambursare, beneficiarul trebuie sa notifice OIPSI, insa ISJ Bacau nici nu a depus cererea, nici nu a notificat OIPSI.”

Am refuzat computere de 11 miliarde!



In august, ISJ Bacau a fost prevenit ca art. 7, alin. 13 din contract prevede rezilierea contractului fara niciun alt avertisment din a 30-a zi de la notificare. “Eu i-am contactat imediat si le-am propus ca in cele 30 de zile sa organizam serviciul si sa ajungem la zi, dar ni s-a raspuns categoric «Nu». Am incercat sa conving OIPSI ca pot sa fac, ca vreau sa fac, ca suntem oameni seriosi, dar sub nicio forma nu a fost de acord! Problema e ca nu a fost nicio decontare bugetara pentru acest proiect!” Proiectul “Portal Educational – Educatie flexibila si Deschisa. Implementarea unei platforme complexe de e-Learning la Inspectoratul Scolar al Judetului Bacau si in 10 institutii de invatamânt din judetul Bacau” are o valoare totala de 6.077.820,18 lei, din care 4.403.954,87 lei nerambursabili. Din acestia, 1,1 milioane, adica 11 miliarde de lei vechi, erau pentru achizitia de echipamente IT necesare realizarii platformei e-Learning. Aceasta ar fi permis comunicarea rapida intre cele 10 scoli si ISJ Bacau, urmând ca, in viitor, platforma sa fie utilizata si in institutiile scolare din mediul rural.

„Nu tine de angajati!”

Prin intermediul platformei, 9301 de elevi ar fi putut invata on-line, iar parintii ar fi putut verifica prezenta elevilor la cursuri. Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor, declara in iulie 2011, la lansarea proiectului: “Fiecare elev, indiferent de etnie sau de clasa sociala trebuie sa aiba acces la educatie de inalta calitate. Proiectul ii va ajuta atât pe copii, cât si pe profesori sa se apropie de mediul virtual, cursurile si examenele desfasurându-se online. Vom continua sa alocam bani europeni pentru modernizarea invatamântului si in alte judete ale tarii”. De fapt, nu s-a alocat niciun leu. Pentru a-i convinge pe cei din OIPSI sa revina la sentimente mai bune, Dragos Benea, presedintele CJ, s-a deplasat la Bucuresti: “Am incercat sa salvez proiectul, e vorba de 1,5 milioane de euro atrasi din POS CCE, dar nu am reusit. Nu mai e nicio sansa. Cât priveste cauzele pentru care nu s-au depus cereri de rambursare, nu ma intrebati pe mine, intrebati-l pe Florin Lazar!” Asta am si facut, dar fostul inspector general al ISJ nu a raspuns la telefon. Theodora Sotcan arata ca proiectul ar fi adus si alte beneficii: “E vorba de personalul care urma sa fie pregatit, pentru formare profesionala fiind alocati 109.000 lei, dar mai ales de calculatoare. Echipamentele achizitionate ar fi ramas scolilor si ISJ Bacau.” Din nepasare sau incompetenta, contractul s-a reziliat, iar banii s-au dus! Intrebarea e cine va fi sanctionat. Nimeni, arata Theodora Sotcan. “In derularea unui proiect, respectarea termenelor nu tine de angajati, ci de conducerea ISJ.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri