17 mai 2024
ActualitateInspectoratul de Muncă a amendat firmele din industria extractivă de suprafață

Inspectoratul de Muncă a amendat firmele din industria extractivă de suprafață

Timp de mai bine de 2 luni, respectiv în perioada 28 august-31 octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău și-a concentrat atenția, în mod special, și pe unitățile din industria extractivă de suprafață de pe teritoriul județului nostru.

Mai exact, în cadrul unei campanii naționale, organizată de către Inspecția Muncii în întreaga țară, în județul nostru inspectorii ITM-ului au verificat modul în care angajatorii din domeniul menționat aplică măsurile necesare pentru asigurarea securității și protecției lucrătorilor. Totodată, angajatorii vizați au trebuit să arate dacă au realizat măsurile dispuse de către inspectorii ITM la controlul anterior, dacă respectă metodele de exploatare stabilite și cum desfășoară activitățile de transport persoane în lucrările miniere de suprafață.

Pe teritoriul județului nostru au fost identificate 4 societăți comerciale, cu obiectul de activitate amintit. În urma controlului, la toți cei 4 operatori economici au fost constatate 12 deficiențe, pentru care inspectorii au dispus măsuri de rezolvare urgentă. Dar au dat și 4 amenzi în valoare totală de 31.000 lei, precum și 8 avertismente, sancțiunile fiind pentru fiecare deficiență în parte.



Dintre neregulile depistate reținem că spațiile și echipamentele de lucru nu erau semnalizate corepunzător, din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, nu se asigura funcționarea permanentă și corectă a sistemelor și dispozitivelor de protecție ori nu s-a efectuat evaluarea, la angajare și periodică, a stării de sănătate a salariaților.

De asemenea, inspectorii au constatat că unii angajatori nu și-au instruit corespunzător salariații, cu normele de sănătate și securitate în muncă, ori nu le-au asigurat echipamentul individual de protecție. Unele din deficiențele depistate se află, de altfel, printre cauzele unor accidente de muncă petrecute în ultimii 5 ani în acest domeniu.

Tristele evenimente s-au produs ca urmare a electrocutării, nerespectării metodelor de exploatare și a termenelor de executare a operațiunilor de mentenanță, a angrenării (agățării, prinderii) lucrătorilor de către organe de mașini în mișcare, a căderii de la același nivel și a surpării taluzurilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri