6 mai 2024
ActualitateIncredibil! Pompierii băcăuani, obligați de conducerea ISU să-și fotografieze zilnic mașinile cu...

Incredibil! Pompierii băcăuani, obligați de conducerea ISU să-și fotografieze zilnic mașinile cu care vin la muncă

Conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a emis recent un ordin care impune pompierilor din județ să fotografieze în fiecare zi mașinile cu care vin la muncă. Aceste imagini trebuie ulterior transmise direct șefilor pentru a demonstra că deplasările lor merită decontarea cheltuielilor de transport.

Această decizie a stârnit un val de critici și îngrijorări în rândul pompierilor și nu numai. Asociația Civică Acvila, un ONG dedicat apărării drepturilor militarilor și polițiștilor, a reacționat prompt, cerând anularea acestui ordin, întrucât consideră că măsura este excesivă și afectează drepturile individuale ale angajaților.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a luat o decizie neașteptată – obligarea angajaților să fotografieze mașina cu care vin la serviciu în fiecare zi.
În conformitate cu noile reguli, fiecare angajat trebuie să prezinte șefului nemijlocit o fotografie pentru fiecare deplasare efectuată, cuprinzând informații precum numărul de înmatriculare al autoturismului, data, ora și coordonatele de la domiciliu sau reședință până la locul de muncă, și invers.



Realizarea fotografiilor poate fi efectuată folosind setările camerei foto a telefonului mobil sau orice altă aplicație care îndeplinește cerințele menționate. Pentru cei care utilizează mijloacele de transport în comun, prezentarea biletelor, abonamentelor sau altor documente care atestă efectuarea deplasării este obligatorie.

Certificarea deplasărilor trebuie efectuată înainte de a semna raportul lunar, prin care subordonații solicită decontarea sumei forfetare. Este important de menționat că lipsa confirmării unei deplasări duce la anularea dreptului la suma forfetară pentru acea deplasare.

Obligația prezentării fotografiilor sau documentelor de transport revine exclusiv personalului care solicită acest drept.

Asociația Civică Acvila, un ONG dedicat apărării drepturilor conferite prin lege militarilor și polițiștilor, a ripostat ferm la decizia Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău de a impune fotografierea mașinilor de serviciu în fiecare zi. Prin intermediul unui comunicat de presă, organizația și-a exprimat dezacordul față de ceea ce numește “Big Brother în acțiune la ISU Bacău!”

Membrii ONG-ului au atras atenția asupra ordinului emis de inspectorul-șef, numit OIS 2132745 din 08.02.2024, considerându-l excesiv și intruziv. ONG-ul a subliniat că această măsură, care impune angajaților să prezinte șefilor o fotografie pentru fiecare deplasare efectuată, contravine atât principiilor de protecție a datelor cu caracter personal, cât și spiritului legii.

Acvila a argumentat că articolul 25, alineatul (3) din normele metodologice ale OMAI 181/2022, invocat de inspectorul-șef ca bază legală pentru decizia sa, permite șefilor să dispună „periodic, verificări ale realității deplasărilor la și de la locul de muncă”, iar acest lucru nu impune o obligație zilnică și nici nu specifică clar modalitatea de certificare a deplasărilor.

De asemenea, Acvila a ridicat întrebări pertinente cu privire la stocarea fotografiilor, evidențiind riscurile privind confidențialitatea datelor personale ale angajaților. S-a pus sub semnul întrebării cine va gestiona aceste informații – serviciul financiar, structura de securitate sau comunicațiile – sau dacă inspectorul-șef va introduce un așa-numit “Serviciu al Adevărului”, așa cum era ilustrat în romanul “1984” al lui George Orwell, pentru a monitoriza toate aspectele vieții subordonaților.

Asociația Civică Acvila a anunțat că membrii săi au fost mandatați să întreprindă orice măsuri legale considerate necesare și că vor solicita anularea acestui ordin nelegal în instanță. De asemenea, au menționat că au trimis o cpmunicare prealabilă către ISU Bacău, marcând hotărârea fermă de a apăra drepturile membrilor săi.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri