Încotro?

Asistăm, în aceste zile, la o nouă confruntare, purtată între politicieni și un Sistem format din servicii secrete, reprezentanți diplomatici ai unor țări, jurnaliști cu epoleți și, de ce nu, procurori.

Semnalul a fost dat de administrația Trump. Dealtfel nici în SUA situația nu este diferită fața de România, noul președinte fiind contestat atât de presa mainstream (cea care a sustinut-o pe Hillary Clinton) cât și de ONG-uri, activiști politici etc.

Ce avem la noi? O serie de demonstrații împotriva unui proiect de grațiere, organzate nu se știe de cine. Un incendiu care a distrus un club tocmai la momentul potrivit și un președinte care folosește aceleași replici ca după incendiul de la Colectiv. Mai avem o campanie susținută pe presa scrisă, televiziuni și rețele sociale prin care se încearcă crearea de tensiuni sociale. Agenda publică a fost transformată și radicalizată.

De exemplu, dezvăluirile lui Sebastian Ghiță nu au produs nici o emoție socială, chiar dacă s-au lăsat cu trecerea în rezervă a șefului SRI. Alte dezvăluiri, cu o generăleasă din serviciul de informații care-și petrecea vacanțele în compania unui “penal” au rămas fără urmări. Nici măcar curajosul gest al ministrului de externe care l-a pus la punct pe ambasadorul american nu a fost discutat cât ar fi meritat.

Suntem într-un moment de cotitură, în care este posibilă o schimbare fundamentală în societate. Momentul în care lucrurile să revină pe un făgaș cât de cât normal, în care corupția să fie investigată fără ură și fără ca Justiția să mai fie folosită ca armă politică. Fără denunțuri după 5 sau 10 ani de la o faptă, fără anchete bazate doar pe stenograme sau delațiuni.

E nevoie ca Parlamentul să redevină principala forță politică a țării, fără să mai fie victima unor campanii de demonizare din partea unor politicieni cu visuri totalitare. Nu în ultimul rând, cu tot regretul, poate este nevoie ca acele organe de presă aflate în insolvență de ani de zile să fie lăsate să-și înceteze activitatea. Pentru că nu fac bine nici societății și nici lor câtă vreme salariile vin la sacoșă din surse necunoscute, dar cu scopurile pe care le știm și le vedem în fiecare zi.

Important lucru este și ca Opoziția să-și găsească rapid reperele și să devină o forță care să apere în Parlament principiile democrației și ale drepturilor omului. Opoziția nu se face cu invective, caricaturi și fotografii trucate; opoziția se face cu programe, cu planuri, cu idei. Și ar trebui să-și amintească principiile de bază ale unei democrații parlamentare.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"