24 mai 2024
ActualitateÎncondeiatul ouălor, de Paște, o tradiție străveche românească

Încondeiatul ouălor, de Paște, o tradiție străveche românească

Moldovenii știu săși respecte trecutul și tradițiile rămase moștenire de la înaintași, în ciuda vremurilor care au trecut peste ei. Așa, de pildă, încondeiatul ouălor de Paște, element de cultură spirituală românească, o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, întâlnit mai ales în zona de munte a județului.

Împodobitul ouălor este o tradiție străveche, de origine precreștină, fiind întâlnită la chinezi, cu două mii de ani înainte de Hristos, și practicată, ulterior, în Europa centrală și estică. În acele vremuri de demult, oul era oferit în dar, fiind considerat sămânța vieții, un simbol al echilibrului, creaţiei, fecundităţii şi al reînnoirii naturii. Creștinii au preluat acest obicei al încondeiatului după ce, se spune, Maica Domnului, care venise să-și plângă copilul răstignit, a așezat un coș cu ouă sub cruce, acestea înroșindu-se cu picăturile scurse din rănile provocate de soldații romani. „De acum înainte, să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”, a fost porunca Domnului Iisus Hristos către cei care se aflau în preajmă. Astfel, culoarea roşie folosită de creștini pentru vopsirea ouălor reprezintă atât focul, cu puterea lui purificatoare, cât mai ales sângele lui Iisus, scurs pe cruce, pentru mântuirea lumii.

Moștenirea de la Dărmănești



Am aflat detalii despre acest obicei, păstrat cu sfințenie de localnici, de la doamna Viorica Florian, din Dărmănești, locul unde încă se mai trăiește profund românește. La început, se ocupa mai mult de coaserea iilor, dar, ulterior, după ce a urmat cursurile unei facultăți de profil din Iași, a preluat și această îndeletnicire pe care, în prezent, o transmite mai departe generațiilor tinere, fie la clasa externă de pictură şi ceramică de la Dărmăneşti, fie la Şcoala de Arte şi Meserii Bacău. Este printre puținele din zonă care a învățat de la bătrâni secretele acestui obicei practicat exclusiv de femei, cu o săptămână înainte de Paște, de regulă în „joia verde” și „vinerea seacă”. „M-am «trezit» cu acest obicei în casă, fără să conștientizez preacmulte, pentru că mama mea știa să facă asta, obicei moștenit de la bunica mea. Locuiesc acum în Dărmănești, dar bunica după mamă era de la Cotumba, un sat de munte, din comuna Agăș, iar când i s-au făcut fetele mari, toate au învățat meșteșugul ăsta. Apoi, la rândul meu, când am început să înțeleg ce se întâmplă prin jurul meu, mama deja «scria» ouă, așa cum făcea și mătușa, sora mamei. În satul Poiana, de aici, unde m-am născut, dar și în satul Boiștea, nu existau persoane care să mai știe așa ceva, iar venirea bunicii, tocmai din Agăș, a dus la reînvierea acestui obicei. Acum, noi suntem «moștenitoarele» din zona Dărmănești, care mai știm a încondeia ouă de Paște”, își începe povestea Viorica Florian, din Dărmănești. Își amintește, cu drag, cum, în Săptămâna Mare, era trimisă de mama sa, prin satul vecin, să ducă ouăle încondeiate, fie la „doamna de la moară”, fie la „doamna de la magazin” sau oricărei femei de treabă care ținea să aibă pe masa de Paște, aceste ouă cu totul deosebite. Chișița, instrumentul folosit la  încondeiat, și-o face singură, așa cum proceda tatăl său, în vremurile de dinainte. Motivele alese pentru ornamentația ouălor le păstrează în memorie, după un tipic învățat de la bătrâni, păstrând, totodată, și modelele de pe hârtie, moștenite în sipetul cu tradiții populare. „Bătrânele își făceau schițe, și ele. Ce erau păstrate în memorie, rămânea acolo, dar când mai veneau de la biserică, unde ar fi observat vreun model mai necunoscut care le plăcea, îl așezau imediat pe o hârtie. Am o hârtie veche pe care am găsit-o pe la bunica, e ca un document, extrem de prețios, aș zice”, ne destăinuie Viorica Florian.

,,Floarea Paștelui”, „Creasta cocoșului” sau ,,Oala legată”

La încondeierea ouălor, în funcție de zonă, femeile satului folosesc mai multe culori, fiecare dintre ele având un anume simbol. Bunăoară, albul este simbolul purității, roșul semnifică viața (indicând culoarea sângelui), albastrul reprezintă cerul și apa, iar negrul, fertilitatea, în vreme ce galbenul te duce cu gândul la soare și aur, liniile pictate pe ouă simbolizând eternitatea. În trecut, bătrânii vopseau ouăle în culori vegetale, obținute după rețete străvechi. Pe cale naturală, se obțineau doar cinci culori, cu nuanțe diferite: galben, verde, roșu, albastru și negru. De exemplu, culoarea roșie se obținea din coaja de măr dulce, frunze și flori de măr dulce, flori de sovârf sau coajă de maceșe, în vreme ce albastrul se obținea din flori de viorele, iar galbenul, din coji de ceapă, coajă de lemn pădureț ori coajă de „lemnul câinelui”. Frunzele de nuc erau folosite pentru obținerea verdelui, iar coaja verde a nucilor, pentru negru. Cert e că modelul ouălor încondeiate se diferențiază în funcție de localitate, motiv pentru care, în prezent, se găsesc o multitudine de variante, cele mai simple fiind ,,Floarea Paștelui”, „Creasta cocoșului” sau ,,Oala legată”. Mai complicate sunt „Crucea Paștelui”, spicul de grâu, albina, „Calea rătăcită” sau alte motive religioase, florale, fitomorfe și geometrice. Tehnica este una relativ simplă, dar, în același timp, foarte ingenioasă. Astfel, metoda încondeiatului presupune folosirea cerii curate de albine, fierbinte, în care, odinioară, se presăra și un vârf de cuțit de cărbune bine pisat. Mai întâi, ouăle se degresează cu apă şi detergent, după care se fierb, ținându-se apoi la căldură, pentru a  se usca. Urmează etapa împodobitului cu diferite modele, folosindu-se chişiţa, un instrument confecționat dintr-un bețigaș de lemn și o pâlnie foarte fină, din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc. „Cu acest condei, ținut în ceară caldă, se trasează linii și puncte pe ou, astfel încât să obţii modelul dorit. După aceea, introducem oul în boia roșie, unde stă circa 4 – 5 minute, până se obţine culoarea dorită. Neapărat, vopseaua trebuie să fie rece. Iar, la final, îndepărtăm ceara la o sursă de căldură, de regulă, flacăra unei lumânări. Așa apare modelul”, ne explică Viorica Florian.

Oul roşu, de Paşte, înzestrat cu puteri miraculoase

Pe timpuri, ouăle încondeiate, după ce se sfințeau la biserică, nu se vindeau, ci se consumau în familie sau se ofereau cadou, de Paște, celor dragi – rudelor, nașilor, finilor. Bătrânii satului spun că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată. În Bucovina, zonă renumită și acestui meșteșug, ouăle vopsite în roșu închis se numeau „bucuria copiilor” sau merișoare, dar se vopseau și în alte culori, cele în albastru sau în roșu mai deschis, numindu-se „dragostea fetelor”. Peste tot locul, însă, în prima zi de Paște, există obiceiul de a  se pune un ou roșu și un bănuț de argint în apa folosită, dimineața, la spălatul pe față, astfel încât toți cei de-ai casei să fie rumeni în obraji, precum oul vopsit, și curați, ca argintul. În tradiţia populară de la noi, oul roşu de Paşte ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumuseţe. În plus, pe la țară, în satul tradițional, chiar și azi se crede că ouăle de Paște le protejează animalele țăranilor. Și ciocnitul ouălor, reprezentând sacrificiul divinităţii primordiale, se face după reguli precise. Astfel, cel mai în vârstă sau capul familiei, întotdeauna, va fi primul care va ciocni oul ţinut în mână de partener, rostind cunoscuta urare „Hristos a înviat!”, la care, evident, va primi ca răspuns „Adevărat a înviat!”. Oul ciocnit trebuie să fie dat celui care l-a spart. Se crede că cei care ciocnesc ouă vopsite de Paște, cu formulele creștine amintite, se vor întâlni și pe lumea cealaltă.

„Atât timp cât voi exista, voi «împrăștia» acest microb al tradițiilor”

Din fericire, această tradiție a început să se revină în preocupările din ce în ce mai multor creștini, de la țară, dar și de la oraș. Și asta după ce, vreme de decenii, democrația instalată după 1990, i-a cam îndepărtat pe români de tradiții. „Am observat că nu doar la noi, la munte, sunt astfel de pasionați de aceste tradiții. De exemplu, fără să cercetez neapărat, am aflat că, în zona Oneștiului, a satelor de pe acolo, sunt localnici care se apleacă în cel mai serios mod asupra acestui meșteșug, dar chiar și mult mai la sud, pe la Podu Turcului. Prin urmare, nu cred că va dispărea”, mai aflăm de la pasionata de tradiții de la Dărmănești. De altfel, Viorica Florian are în intenție înființarea, la toamnă, a unei clase externe de cusături – țesături, pe modelul celor existente la Faraoani sau la Sănduleni, aparținând de Şcoala de Arte şi Meserii Bacău. „Sper că, atât timp cât voi exista, voi «împrăștia» acest microb al tradițiilor, astfel încât tot mai mulți copii sau oameni maturi să știe cum se poartă corect costumul popular, cum se așează corect brâul sau cum se confecționează straiele populare ori cum se încondeiază oăle de Paște. Am planuri mari. Deocamdată, observ că băieții par mai atrași, dar și mai îndemânatici în acest meșteșug, de Paște”,  își încheie istorisirea Viorica Florian.

Florentin Radu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri