20 aprilie 2024
SănătateÎncepe vaccinarea antigripală

Începe vaccinarea antigripală

Anul acesta, vaccinarea antigripală începe mai devreme, în luna septembrie, și nu în octombrie, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Responsabilii speră să evite, astfel, suprapunerea celor două infecții: gripă și COVID-19.

Ministerul Sănătății a comandat și va distribui persoanelor vulnerabile un număr dublu de doze de vaccin față de anul trecut. Se estimează că în sezonul rece, gripa suprapusă peste COVID-19 ar putea bloca secțiile de terapie intensivă. Săptămâna aceasta sunt așteptate primele doze de vaccin antigripal și în Bacău. Acesta va fi administrat prin medicii de familie și personalul medical din spitale.

Direcția de Sănătate Publică Bacău va primi o primă tranșă de 9.600 de doze de vaccin antigripal. La nivelul județului Bacău, pentru sezonul 2020-2021, la catagrafia pentru campania de vaccinare antigripală, s-a estimat un necesar de aproximativ 65.000 de doze de vaccin. În perioada următoare se va primi și restul tranșelor de vaccin în scopul imunizării populației eligibilă la vaccinare.

Dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat pentru protv.ro, „că anul acesta, lucrurile se desfăşoară altfel în privinţa vaccinării antigripale. La Ministerul Sănătăţii am identificat persoanele la risc. Până acum, acest proces de identificare începea în luna august, dar la finalul verii, noi am finalizat deja acest proces. Fiecare medic de familie declară câte doze, câţi pacienţi la risc are și primește dozele de vaccin.” Prin medicul de familie, ar trebui să primească vaccin antigripal grupele de risc: femeile gravide, copiii mai mici de 5 ani, persoanele cu boli cronice şi cele trecute de 65 de ani.



ATENȚIE! Dacă nu vă aflaţi în grupele de risc, ar trebui să vă vaccinaţi antigripal, imediat ce serul apare în farmacii. Cel puţin 14 zile durează până apar anticorpi. Infecţia gripală şi COVID-19 se transmit identic. Din această cauză, se pot suprapune uşor. Situaţia, numită Covid-flu, poate afecta sever plămânii şi sistemul imunitar. Odată cu sezonul gripal, dacă aveţi simptome, veţi fi testaţi în primul rând pentru COVID-19.

„Toată lumea, începând cu vârsta de 6 luni, ar trebui să se vaccineze împotriva gripei în fiecare sezon, cu atât mai mult acum că suntem în plină pandemie de coronavirus. Vaccinarea ca măsură de prevenție împotriva gripei este deosebit de importantă pentru persoanele cu risc crescut de a dezvolta complicații legate de gripă, mai ales pentru copiii între 6 luni și 4 ani (sugarii sub 6 luni sunt, de asemenea, considerați că având risc crescut, însă ei nu pot primi vaccinul antigripal, dar pot fi protejați prin vaccinarea persoanelor care au grijă de ei), persoanele peste 65 de ani, în special cele care sunt în evidență cu boli cronice, și femeile însărcinate, cele care au în plan să rămână însărcinate, au născut recent sau alăptează în timpul sezonului gripei. De asemenea, risc crescut de gripă și recomandare crescută pentru vaccinul antigripal îl au persoanele cu sistem imunitar deprimat de la medicamente sau boli – persoanele cu HIV, boli cardiovasculare, diabet, boli pulmonare. În general, însă, toată lumea trebuie să se vaccineze antigripal, pentru a fi asigurată că nu dezvoltă o astfel de boală, gripa sezonieră, mai ales acum în context COVID-19.”

Dr. Hilda Rotaru,  medic primar infecționist la Spitalul orășenesc din Buhuși

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri