29 martie 2024
SportÎncepe returul!

Fotbal/ Liga a II-a

Începe returul!

Pandurii Tg. Jiu – Aerostar Bacău (sâmbătă, ora 11.00)
Fără pauze în Liga a II-a! La trei zile după remiza obținută pe terenul (infect) al Baloteștiului, în finalul turului, Aerostar atacă returul. Și o face cu dorința de a-și îmbogăți zestrea de puncte, în condițiile în care lupta pentru evitarea retrogradării se anunță din ce în ce mai acerbă. Sâmbătă, în prima din cele două etape din retur programate în 2018, „aviatorii” joacă la Târgu-Jiu, contra celor de la Pandurii. În fața cărora au de luat o revanșa pentru înfrângerea suferită acasă, în debutul campionatului.

„Tragem nădejde că vom putea veni cu punct sau puncte de la Târgu-Jiu”, a declarat antrenorul Aerostarului, Florin Bratu, care mizează pe lotul complet, minus Alexandru Ichim, suspendat ca urmare a eliminării de la Balotești. „La Balotești, pe un teren foarte prost, am avut meciul în mână, însă, din păcate, în final a trebuit să ne mulțumim doar cu un punct. Bun și ăla, mai ales că noi am dat gol Baloteștiului în deplasare, în timp ce Clujul nu a reușit lucrul acesta acasă, duminica trecută”, a comentat Bratu. În final, ar mai fi de amintit că Universitatea Cluj, care nu a reușit să dea gol acasă Baloteștiului, s-a impus miercuri, în intermediară, cu 5-1 la Târgu-Jiu, în fața Pandurilor, adversara de sâmbătă a Aerostarului.

Programul etapei a 20-a
Sâmbată, 1 decembrie, ora 11.00: Pandurii Târgu-Jiu – Aerostar, CS Balotești – FC Argeș, Academica Clinceni – CS Mioveni, UTA Arad – Daco-Getica București, Ripensia Timișoara – Dacia Unirea Brăila. Ora 12.00: Sportul Snagov – Petrolul Ploiești. Ora 14.00: ACS Poli Timișoara – Farul Constanța.
Duminică, 2 decembrie, ora 11.00: Luceafărul Oradea – ACS Energeticianul. Ora 12.00: Metaloglobus – „U” Cluj. Ora 14.00: Chindia Târgoviște – ASU Politehnica Timișoara.



Clasament
1. Sportul Snagov 19 13 4 2 31-13 43p.
2. Chindia 18 12 4 2 36-17 40p.
3. Acad. Clinceni 19 13 0 6 37-14 39p.
4. Petrolul Ploiești 19 12 3 4 37-18 39p.
5. Univ. Cluj 19 11 5 3 43-14 38p.
6. FC Argeș 19 11 5 3 33-14 38p.
7. CS Mioveni 19 10 4 5 32-15 34p.
8. Energeticianul 18 8 3 7 27-22 27p.
9. UTA Arad 19 8 3 8 30-28 27p.
10. Pandurii Tg. Jiu 19 7 4 8 33-30 25p.
11. ASU Politehnica 19 7 3 9 17-21 24p.
12. Daco-Getica 18 5 8 6 28-28 23p.
13. Metaloglobus 19 6 3 10 15-33 21p.
14. Luceafărul 19 5 5 9 22-36 20p.
15. Farul Constanța 19 6 1 12 28-38 19p.
16. Ripensia 19 4 7 8 21-31 19p.
17. Aerostar Bacău 19 5 4 10 23-36 19p.
18. CS Balotești 19 4 4 11 16-36 16p.
19. Dacia Unirea 19 1 6 12 17-53 9p.
20. ACS Poli Timiș. 19 1 4 14 14-43 7p.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri