18 mai 2024
ActualitateIncendiu în Moinești din cauza unui burlan

Incendiu în Moinești din cauza unui burlan

Printre intervențiile semnificative înregistrate în cursul zilei de ieri, 4 ianuarie a.c, amintim incendiul din municipiul Moinești, strada Dobrogeanu Gherea. Apelul care anunța evenimentul a fost primit în dispeceratul integrat ISU-SAJ, în jurul orei 23:00.

De urgență, la locul indicat s-au deplasat mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești, respectiv trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 100 mp, reprezentând acoperișul casei și o anexă.



Incendiul ce a avut drept cauză probabilă efectul termic-burlan metalic amplasat ori neprotejat termic, a fost lichidat de pompierii militari în jurul orei 01:00.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău atrage din nou atenția cetățenilor să manifeste prudență la exploatarea mijloacelor de încălzire.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri