5 mai 2024
ActualitateO fetiță a murit iar fratele ei este în comă după ce...

O fetiță a murit iar fratele ei este în comă după ce s-au jucat cu chibriturile

O fetiţă în vârstă de trei ani și jumătate ani a decedat, iar fratele acesteia, de doi ani și jumătate ani, se află în comă, după ce s-au jucat în locuinţă cu chibriturile, au aprins salteaua patului şi s-au intoxicat cu fum, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Doi copii au fost scoși dintr-un imobil în flăcări de pe strada Cuza Voda nr. 14. din municipiul Bacău. Cei doi, o fetiță de 3 ani și 6 luni, respectiv, un băiețel 2 ani și 6 luni, au fost găsiți inconștienți, probabil intoxicati cu fum.

Până la sosirea forțelor de intervenție din apartament a fost evacuat un minor în vârstă de 4 luni care nu a suferit intoxicație cu fum.



Evenimentul s-a produs marţi seara, în garsoniera în care locuiau cei mici cu părinţii, situată la demisolul unui bloc cu două etaje de pe strada Cuza Vodă, din municipiul Bacău. Potrivit sursei citate, cei doi copii se aflau în camera garsonierei, iar mama acestora, cu un alt copil de 3 luni, era în bucătărie.

“Copiii, un băiat şi o fetiţă, erau singuri în dormitor, s-au jucat cu chibriturile şi au dat foc la pat. Au fost degajări mari de fum de la salteaua patului, s-a creat panică şi în casă şi în bloc. Copilul de 3 luni a fost evacuat din primele momente, iar cei doi copii au fost găsiţi inconştienţi de echipele de căutare-salvare ale ISU, şi predaţi SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

La spital, fetiţa a făcut stop cardio-respirator şi a decedat. Băieţelul este în stare comatoasă, instabilă şi nu poate fi transportat la o clinică de specialitate din Iaşi. ISU Bacău a intervenit la eveniment cu 23 pompieri, 2 autospeciale şi echipajul SMURD.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri