29 aprilie 2024
ActualitateÎncă o amânare pentru Autostrada A13 Bacău - Brașov

Încă o amânare pentru Autostrada A13 Bacău – Brașov

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat o nouă amânare a termenului pentru desemnarea proiectantului care va finaliza studiul de fezabilitate al Autostrăzii A13 Bacău-Brașov, marcând a patra prelungire consecutivă. Inițial stabilit pentru 19 martie, termenul a fost reprogramat pentru data de 12 aprilie.

Această întârziere oficială a depășit deja termenul de 12 luni de la lansarea licitației și până la desemnarea proiectantului, situându-se astfel mai aproape de complexitatea licitațiilor pentru execuție și de numărul mare de oferte asociate cu acestea.

În legătură cu această amânare, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat că aceasta se datorează și clarificărilor cerute de către CNAIR de la Agenția Națională pentru Achiziții Publice. Contractul include și studii geotehnice, un aspect care nu era anterior solicitat de către CNAIR în etapa de proiectare. Grindeanu a estimat că desemnarea câștigătorului ar putea avea loc “în câteva săptămâni”.



„Suntem în situația în care, urmare a unor verificări venite de la ANAP, cred că putem să avem un câștigător în următoarele săptămâni. Sigur, realizarea studiului de fezabilitate înseamnă și studiul geo, să mergi în teren și să vezi (n.r. foraje). După ce se termină studiul de fezabilitate, dacă vom considera necesar să facem licitație pentru proiectare și execuție pe FIDIC galben, cum majoritatea s-au făcut în România. (…) Sper să se semneze în săptămânile viitoare având acest răspuns pozitiv de la ANAP”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Autostrada A13 este un proiect de infrastructură vital pentru conectarea Moldovei cu Transilvania și se așteaptă cu interes finalizarea studiului de fezabilitate și începerea etapei de proiectare și execuție.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri