Inaugurarea Monumentului “România Biruitoare”, dedicat Centenarului României Întregite

    Eveniment istoric în Bacău

    Un eveniment de o importanţă majoră în viaţa şi istoria Bacăului şi a României, pus sub deviza “Vitejii României Biruitoare – Judeţul Bacău în Războiul Întregirii Naţionale”, va avea loc vineri, 27 septembrie, ora 18.00, în “Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918” (fost Parcul Catedralei). Cu această ocazie va avea loc inaugurarea/dezvelirea Monumentului de for public “România Biruitoare”, lucrare monumentală din bronz, executată la iniţiativa şi contribuţia Asociaţiei Unlimited Connections Bacău, cu fonduri exclusiv private, oferite de Societatea DEDEMAN.

    Ansamblul monumental are ca elemente principale reprezentarea alegorică “România Biruitoare” şi statuile din bronz ale Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, aşezate pe o platformă circulară, pe care, la nivelul de călcare, sunt amplasate perimetral două arce de cerc formate din 18 denticuli prismatici din beton (structura este placată cu granit alb). Pe feţele superioare ale acestora sunt gravate nume ale unor bătălii din timpul Războiului pentru Întregirea României (1916-1918).



    Statuia din bronz “România Biruitoare” este amplasată pe un soclu cilindric din granit masiv, având înălţimea de 3,20 m. Pe faţa de est a soclului este plasată stema de bronz a României Întregite şi deviza “ROMÂNIA SEMPER VICTOR”.

    La festivitate au fost invitate înalte personalităţi de la nivelul Preşedinţiei, Guvernului, Casei Regale, oficialităţi judeţene şi locale, reprezentanţi ai bisericilor ortodoxe, romano-catolice şi greco-catolice.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"