28 martie 2024
ActualitateInaugurare la Onești: Patru secții din Spitalul Municipal au fost complet modernizate

Inaugurare la Onești: Patru secții din Spitalul Municipal au fost complet modernizate

Patru secții din cadrul Spitalului Municipal „Sf. Ierarh Dr. Luca” din Onești au fost modernizate cu sprijinul Consiliului Județean (CJ), care a acoperit 90 la sută din costurile investiției.

Diferența de 10 la sută reprezintă contribuția Consiliului Local Onești. E vorba despre Secțiile Medicină Internă, Neurologie, ORL și Oftalmologie. Inaugurarea acestora va avea loc joi, 5 aprilie.

La eveniment vor participa Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești, Oana Mihaela Secară, managerul Spitalului Municipal, parlamentarii PSD, constructorii și medicii unității de sănătate. Modernizarea infrastructurii celor patru secții era o condiție obligatorie pentru ca Spitalul Municipal Onești să obțină acreditarea.



Valoarea totală a investiției este de 7,605 milioane de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 1,733 milioane de euro. Tot în asociere și cu susținerea CJ Bacău, în toamna 2016 a fost inaugurat Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Onești, a cărui modernizare a costat 1.820.806 de euro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri