Cred ca România ar fi aratat mult mai bine daca, timp de cinci decenii, toti cei care s-au agatat de scaune ar fi fost patrioti, macar cât negru sub unghie. Daca le-ar fi pasat câtusi de putin de cuvântul dat atunci când le-au cersit voturile alegatorilor. Daca s-ar fi rusinat de fiecare data când nu si-au tinut promisiunile.
Daca ar fi avut respect macar fata de lege, de rigorile ei. Daca s-ar fi gândit o clipa ca printre români sunt multi oameni cinstiti care ar fi meritat sa duca o viata decenta.
Daca ar fi lasat fabricile si uzinele in picioare, padurile sa-si implineasca secolul de viata, românul sa fie român in tara sa, si nu sluga printre straini, copiii sa invete macar ca pe vremea bunicii, cu dascali care sa-si iubeasca meseria, din manuale de istorie din care sa lipseasca Esca si alti contemporani alesi dupa criterii tâmpe.
Daca s-ar fi vrut ca românul sa traiasca mândru in tara care l-a nascut, i-a dat nume si l-a format ca om. Macar atât, si lucrurile ar fi stat altcumva acum. Multe s-ar fi intâmplat daca… si daca…In mod cert nu s-ar fi ajuns in situatiile aberante ca cele de acum, când urbile au ajuns sa fie gospodarite de altii decât edilii pe care locuitorii si i-au ales atunci când au strecurat votul in urne. Si care, culmea!, au demonstrat, de cele mai multe ori, ca au luat lucrurile in serios, gospodarind localitatile nesperat de bine, româneste. Semn ca le pasa de locul in care respira, iubesc, viseaza, râd, se dezvolta la un loc cu ceilalti.
Si ca le e teama sa calce strâmb, nevrând nicicum sa pateze onoarea familiei, infundând puscariile. Si mai ales jena sa nu cumva sa fie aratati cu degetul pe strada, injurati pe casa scarii sau repeziti la cumparaturi prin piata. E profilul de prim gospodar pe care l-am fi dorit cu totii, cred, si care, in mod cert, prin binele facut localitatii pe care o pastoreste, si-ar fi asigurat un mandat pe viata. Iar, numele i-ar fi fost scris cu majuscule in manualul de istorie sau pe bustul din bronz din fata primariei.
