26 aprilie 2024
SportÎn formulă completă

În formulă completă

Echipa feminină de volei a Științei Bacău se pregătește din nou în formulă completă. Pentru prima dată în 2019. Revenite de la lotul național, unde au contribuit la victoria de miercuri cu 3-2 contra Bosniei și, implicit, la calificarea României la turneul final al Campionatului European, Alice Kapelovies, Cristina Cazacu, Georgiana Faleș și Denisa Rogojoinaru s-au alăturat ieri după-amiază antrenamentelor Științei.

La orizont se află primele meciuri oficiale ale studentelor în noul an. Miercuri, băcăuancele vor susține, în deplasare, contra lui CSM Lugoj, manșa unică din faza a doua a Cupei României, pentru ca, pe 22 ianuarie, Știința să dispute în Olanda, returul „optimilor” din Cupa CEV cu Sliedrecht. „Sunt două meciuri foarte importante, care au ca miză calificarea. Vom face totul pentru a ne atinge obiectivul”, a spus antrenorul Științei, Florin Grapă, care s-a declarat mulțumit de faptul că elevele sale de la lotul național și-au adus un aport substanțial la accederea la turneul final al lui Euro 2019: „În primul rând, mă bucur că s-a obținut calificarea la Euro.

Vă dați seama că pentru fete ar fi fost frustrant ca după ce s-au aflat în pregătiri cu lotul și de Crăciun, și de Revelion, să rateze această țintă. E clar că moralul lor este unul bun și asta o va ajuta și pe Știința în primele meciuri din 2019. În plus, este foarte important și îmbucurător totodată că toate cele patru jucătoare ale noastre au fost pe teren în Bosnia. Mai mult, ele au jucat și au făcut-o bine inclusiv în setul cinci, care a decis prezența la Euro.”



Lotul Științei va pleca mâine spre Lugoj, unde miercuri, de la ora 18.30, este programat meciul care va decide calificarea în Final Four-ul Cupei României. Gruparea băcăuană a solicitat ca partida să înceapă ceva mai devreme, astfel încât drumul spre casă să se facă în alte condiții orare, însă Lugojul a rămas inflexibil.

„Asta este, ne vom întoarce undeva în noaptea de miercuri spre joi. Ne-am fi dorit să evităm un surplus de oboseală în vederea jocului cu Sliedrecht, dar n-a depins de noi”, a spus Florin Grapă. O altă solicitare a Științei a fost adresată Federației și vizează amânarea meciului de campionat, programat sâmbătă, 19 ianuarie, tot la Lugoj, cu CSM-ul. „Asta cred că se va rezolva, deoarece vrem să pregătim cât mai bine returul cu campioana Olandei, Sliedrecht în Cupa CEV.” În turul disputat în decembrie, la Bacău, Știința a învins-o pe Sliedrecht cu 3-2. Revenind la Cupa României, să notăm că se cunoaște deja prima echipă calificată în Final Four: CSM București, învingătoare sâmbătă, cu 3-0, în fața clujencelor de la „U” NTT Data.

Celelalte două meciuri din faza a doua a Cupei se vor desfășura miercuri, la fel ca și confruntarea CSM Lugoj- Știința, după următorul program: Dinamo- CSM Târgoviște și Belor Galați- Alba Volei Blaj.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri