Vă scriu în calitate de băcăuan care începe să privească tot mai îngrijorat în jurul său. Nu sunt economist, nu fac politică și nici nu am pretenția că dețin soluții pentru toate problemele țării. Sunt doar un om care trăiește și muncește aici, în Bacău, și care observă că, de la o lună la alta, lucrurile par să meargă din ce în ce mai prost.
Văd magazine care își închid porțile, firme care dispar, spații comerciale care rămân goale și antreprenori care, după ani de muncă, ajung în situația de a trage obloanele. Aud tot mai des despre oameni care au rămas fără loc de muncă, despre angajați trimiși în șomaj tehnic sau despre companii care nu mai au comenzi și nu știu dacă vor mai putea continua.
Nu sunt doar niște cifre într-un raport economic. În spatele fiecărei firme închise sunt oameni. Un patron care poate și-a investit toate economiile, câțiva angajați care trebuie să-și întrețină familiile, furnizori care nu-și mai încasează facturile și alte afaceri care depindeau de existența acelei companii.
Și mai este ceva ce mă îngrijorează: senzația că ne-am obișnuit cu toate acestea. Că am ajuns să considerăm normal ca o afacere să se închidă, ca un angajat să-și piardă locul de muncă, ca prețurile să crească, iar veniturile să rămână în urmă. Ni se explică permanent că trebuie să strângem cureaua, că este o perioadă dificilă, că sunt necesare sacrificii și că, într-un final, lucrurile se vor îndrepta.
Dar cât durează acest final?
Înțeleg că statul are nevoie de bani. Înțeleg că există dezechilibre bugetare și că cineva trebuie să le corecteze. Dar nu pot să nu mă întreb dacă cei care iau deciziile înțeleg ce înseamnă economia reală. Economia nu înseamnă doar tabele, procente și încasări la buget. Înseamnă oameni care produc, vând, cumpără, angajează și plătesc taxe. Iar când acești oameni nu mai pot, nici statul nu mai are de unde să încaseze.
Poți să mărești taxele, să introduci impozite noi și să ceri mai mult de la cei care încă rezistă. Dar dacă aceștia încep să dispară, ce mai rămâne de impozitat?
Mă uit la Bacău și mă întreb ce fel de oraș vom avea peste câțiva ani dacă ritmul acesta continuă. Un oraș cu infrastructură mai bună, poate, cu drumuri noi și proiecte frumoase pe hârtie, dar cu tot mai puține locuri de muncă și cu tot mai mulți oameni care se gândesc să plece? La ce ne folosesc investițiile dacă nu mai avem o economie locală suficient de puternică pentru a le susține?
Nu cer nimănui minuni. Nu mă aștept ca mâine să se rezolve toate problemele. Dar aș vrea să văd că cineva se uită și la oamenii care țin economia în viață, nu doar la cifrele pe care trebuie să le prezinte la Bruxelles sau în conferințele de presă.
Aș vrea să aud despre măsuri care să ajute firmele să supraviețuiască, despre investiții care să creeze locuri de muncă și despre un plan economic care să nu transforme antreprenoriatul într-un sport de supraviețuire.
Pentru că, în momentul acesta, am impresia că ni se cere tuturor să fim răbdători, în timp ce în jurul nostru se sting, una câte una, luminile unor afaceri construite în ani de muncă.
Și mă mai întreb ceva: când vom ajunge să vorbim despre șomaj, sărăcie și falimente nu doar ca despre niște statistici, ci ca despre o problemă reală a comunităților noastre?
Poate că ar trebui să ne oprim puțin și să privim în jur. Bacăul nu este doar un punct pe harta României. Este un oraș în care oamenii vor să muncească, să câștige decent, să-și crească familiile și să aibă un viitor.
Dar, pentru asta, trebuie să mai existe și un viitor economic.
Cu îngrijorare,
Vasile I.
„Bacăul vorbește” este spațiul dedicat pe site-ul Deșteptarea unde vocea comunității prinde glas. Cititorii pot împărtăși opinii despre municipiul Bacău și întreg județul, contribuind la o dezbatere deschisă și relevantă.Ziarul Deșteptarea te ajută să fii auzit! Fă-ți cunoscute ideile, semnalează problemele, transmite așteptările sau bucură-te de succesele cotidiene alături de ceilalți cititori.
