25 aprilie 2024
ContrasensImunitate

Imunitate

Fix la trei ani după ce Parlamentul României a eliminat limita de 3.000 de militari străini care aveau voie să staționeze pe teritoriul național, câțiva militari americani au provocat un scandal monstru într-un club, după ce au refuzat să achite nota de plată.

Au plecat din club, au fost urmăriți de bodyguarzi, s-au luat la ceartă și au fost amendați de un echipaj de poliție pentru tulburarea liniștii publice. Toată lumea fericită, veți zice, conflictul a fost rezolvat, legea a triumfat, vivat partenerul strategic!

Doar că lucrurile nu vor rămâne așa; conform unui tratat încheiat între România și SUA și ratificat de Parlament, militarii americani dislocați în țara noastră beneficiază de imunitate pentru faptele săvârșite pe teritoriul național.

Acele amenzi date pentru scandal vor fi anulate fără problemă întrucât militarii americani nu pot fi amendați în România deoarece nu se supun legilor românești. Poate nu ar fi rău să ne amintim de cazul Teo Peter, ucis într-un accident provocat de un militar american beat și care a fost scos din țară imediat și declarat nevinovat de o instanța militară americană.

Ideea este că ar trebui să ne gândim serios și să terminăm odată cu acest circ numit imunitate pentru militari. Înțeleg, suntem aliați, avem un partener strategic, avem baze militare americane. Asta e simplu de înțeles.

Dar, în cazul în care suntem în continuare o națiune independentă și nu o colonie așa cum argumentează unii, ar trebui să existe o egalitate în drepturi. Militarii americani să nu mai beneficieze de tratament preferențial.

Militarii români nu beneficiază de imunitate în fața legii. Dacă un militar român dă cu mașina peste un cetățean, dacă nu plătește cumpărăturile, dacă sare la bătaie, suportă consecințele legii. Pentru că așa este normal. Așadar, pentru o cooperare fructuoasă româno-americană, ar trebui renunțat la imunitatea juridică a militarilor americani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri