1 mai 2024
Actualitate„Împreună de sărbători”, cu muzică şi daruri

Concert extraordinar de Crăciun

„Împreună de sărbători”, cu muzică şi daruri [Galerie foto]

Concertul de Crăciun de joi seara, de la ora 18.30, nu a mai avut loc la ATENEU, Filarmonica „Mihail Jora” i-a invitat pe băcăuani la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, acolo unde, într-un cadru feeric de iarnă, „Împreună de sărbători” nu a însemnat numai muzică.

În parteneriat cu Asociaţia „Mi-e drag acasă”, condusă de soprana Gabriela Iştoc, la concert au fost invitaţi şi 100 de copii, câte 50 de copii de la la şcolile din Răchitoasa şi Odobeşti, care s-au bucurat de o seară de neuitat.

La pupitrul Orchestrei simfonice a fost invitat dirijorul Juan Cantarell, din Spania, în program figurând lucrări de Leroy Anderson, Hugh Martin, P.I. Ceaikovski, Leo Delibes, Meredith Willson, John Coats, Ludwig Minkus, Ernesto De Curtis, Jule Styne, Sonny Rollins, Ennio Morricone, J. Strauss, Amilcare Ponchielli, Jacques Offenbach, muzică clasică, colinde şi melodii vesele.



A fost împreună cu spectatorii Sorin Zlat Quintet, sopranele Mihaela Alexa şi Gabriela Iştoc, Corul „Ateneu”, dirijor Gheorghe Gozar, Baletul Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, coordonator prof. Simona Baicu.

Nu a lipsit nici Moş Crăciun, care a venit încărcat de daruri la invitaţia Asociaţiei „Mi-e drag acasă”, daruri constând în obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, dulciuri şi jucării pentru cei 100 de copii care provin din familii nevoiaşe. „Este Crăciun, este bucuria Naşterii Domnului, astfel că Asociaţia «Mi-e drag acasă», la fel ca anul trecut, cu sprijinul unor generoşi sponsori, l-a rugat pe Moş Crăciun să aducă daruri şi pentru aceşti copii. Au participat pentru prima dată în viaţa loc la un frumos concert, după care Moşul le-a dăruit câte un pachet doldora de cadouri”, ne-a spus Gabriela Iştoc.

Întreg programul a fost prezentat de Adrian Jicu, care şi-a pus în valoare talentul şi elocinţa pentru a crea o atmosferă de adevărată sărbătoare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri