Ilegal

A produs o vie emoţie în rândul cetăţenilor povestea unei tinere care, pentru că a scris o carte de poezii şi a încasat un infim onorariu ca drepturi de autor, a rămas fără pensia la care avea dreptul pentru că suferea de o boală incurabilă.

Publicul s-a emoţionat şi s-a revoltat: cum, domnule, să-i ia banii doar pentru atâta? Oficial, Statul este acoperit: o lege, introdusă într-o perioada în care cetăţenii erau foarte revoltaţi pe “asistaţii” care se prefac bolnavi pentru a fura din banul public, spune că i se ia pensia celui care obţine venituri deşi a spus că nu poate munci pentru a-şi câştiga traiul.

Pe vremea când legea era adoptată, românii erau fermi pe poziţie: nici un leu infractorilor sociali, celor care se înfruptă din banul public în loc să meargă la muncă. Ce dacă e bolnav, ce dacă are un handicap? Să muncească!

Nici astăzi situaţia nu este alta. Românul este ferm convins printr-o abilă propagandă de sorginte naţional-socialistă, că bolnavii şi handicapaţii sunt o povară inutilă de care ţara trebuie să scape într-un fel sau altul iar banii astfel economisiţi să fie investiţi în afaceri.

Desigur, se mai întâmplă şi accidente de genul celui de mai sus, care pun sub semnul întrebării întreg eșafodajul construit de propagandă. Se poate să nu poţi presta o muncă fizică şi, totuşi, să scrii poezie? Se poate. Se poate să câştigi 200 de lei dintr-o carte de poezii? Uite că se poate.

În acelaşi timp, se poate ca, deşi suma e infimă, deşi a fost câştigată muncind cu creierul, nu cu braţele, să determine anularea ajutorului dat de stat. Totul, perfect legal. Pentru că dacă ajutorul nu era suspendat, cei responsabili puteau fi acuzaţi lejer de abuz în serviciu deoarece nu au aplicat prevederile legii şi au văduvit bugetul de nişte bani.

Trăim într-o societate perfect absurdă, în care compasiunea este pedepsită, în care nu omul trebuie să fie protejat de lege, ci legea trebuie să fie apărată de oameni, forma devenind mai importantă decât fondul.