27 aprilie 2024
ActualitateIdei marca FSC Bacău: „Investiții pentru comunități durabile” cu 9.000 de beneficiari

Idei marca FSC Bacău: „Investiții pentru comunități durabile” cu 9.000 de beneficiari

Fundația de Sprijin Comunitar (FSC) și Fundația Vodafone România au anunțat, la sfârșitul săptămânii, rezultatele programului de finanțare „Investiții pentru comunități durabile”, prin care au fost finanțate proiecte sociale și educaționale în opt județe din Moldova.

„Au fost sprijinite 10 proiecte din 10 comunități mici din județele Bacău, Botoșani, Galați, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea. Valoarea totală a rundei de finanțare a fost de 105.322 euro: 102.611 euro au fost oferiți de Fundația Vodafone România, iar 2.711 de euro reprezintă contribuția FSC”, arată Ionuț Chiriță, FSC Bacău.

Proiectele au asigurat servicii sociale și educaționale pentru copii și tineri (3 proiecte), servicii educative și de recuperare pentru persoane cu dizabilități (3), servicii socio-medicale pentru vârstnici (3) și un proiect de dezvoltare socio-comunitară.
Nu mai puțin de 9.000 de persoane au beneficiat de aceste servicii, dintre care 5.532 au fost copii, 2.646 adulți și 822 vârstnici. „Rezultatele sunt mulțumitoare și denotă un impact major și schimbări importante aduse de aceste proiecte în viețile beneficiarilor directi și indirecți”, afirmă Ionuț Chiriță.



Pe scurt, rezultatele arată astfel:

– 85 % dintre copiii cu dizabilități și-au îmbunătățit evoluția fizică și psihică datorită serviciilor integrate oferite;

– 20 % dintre persoanele cu deficiențe de vedere din județul Vaslui și-au îmbunătățit calitatea vieții prin obținerea unor produse asistive (baston cu bilă și ceas cu vorbire în limba română);

– 25 % dintre copiii de etnie romă (cazuri sociale) au dobândit deprinderi și abilități noi și și-au îmbunătățit stima de sine;

– 75% dintre copii au dezvoltat competențe și abilități noi necesare pentru modelarea comportamentului, a creșterii stimei de sine, pentru obținerea unor rezultate mai bune la școala și șansa la un viitor mai bun;

– 75 % dintre familiile din comunități sărace ale comunei Țibănești și-au îmbunătățit calitatea vieții prin îmbunătățirea condițiilor de igienă și adoptarea unui stil de viață mai sănătos;

– 90 % dintre persoanele vârstnice și-au îmbunătățit calitatea vieții cu ajutorul unor servicii de specialitate oferite la domiciliu sau în centre de zi specifice.

„Dincolo de cifre, cele zece proiecte au adus schimbări importante în comunitățile în care au fost implementate”, arată Ionuț Chiriță.

În Slănic Moldova, Asociația Congregația Surorilor Providenței a primit o finanțare care a permis dezvoltarea unui serviciu nou de îngrijire la domiciliu și a unui punct medical destinat cu precadere persoanelor vârstnice. Serviciul deschis prin acest proiect se dovedește foarte important într-o comunitate îmbătrânită, în care vârstnicii aveau puține servicii dedicate deși se confruntă cu o gamă complexă de probleme specifice vârstei.

Tot vârstnicii au fost beneficiarii unui alt proiect desfășurat în Corni-Bodești, județul Neamț. În acest sat, 90 la sută dintre locuitori sunt pensionari, însă nu au avut niciodată la dispoziție un dispensar medical. Asociația Christiana a inaugurat un centru de zi destinat acestora, în care se pot desfășura activități de socializare și terapie ocupațională și beneficiază de consultații medicale de bază și servicii de kinetoterapie, asistență socială și consiliere specializată.

În Homocea-Vrancea, Asociația Maria Francisca a inaugurat un program after-school într-o comunitate cu multe probleme socio-economice, în care copiii nu aveau nici o posibilitate de a accesa activități educative și recreative extrașcolare. Cu sprijinul a 10 profesori voluntari, centrul oferă acum un loc dedicat celor 75 de copii defavorizați, care au posibilitatea să învețe și să se joace într-un cadru prietenos, cu personal specializat și dotări de bună calitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri