28 martie 2024
ActualitateÎCCJ: Gabriel Berca rămâne în arest preventiv

ÎCCJ: Gabriel Berca rămâne în arest preventiv

Fostul ministru de Interne Gabriel Berca rămâne în arest preventiv în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) i-a respins joi contestația împotriva menținerii măsurii.

Aceeași decizie a luat instanța supremă și în cazul fostului deputat Mihai Banu, iar față de fiul său, Lucian Banu, a menținut controlul judiciar.

Decizia ÎCCJ este definitivă.



Curtea de Apel Bacău a menținut, în 19 august, arestul preventiv la Gabriel Berca și Mihai Banu, respingând cererile acestora de înlocuire a acestei măsuri. Tot atunci, a decis ca Lucian Banu să fie în continuare sub control judiciar.

În 17 august, DNA a anunțat că procurorii Structurii Teritoriale Bacău i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca și pe Mihai Banu, senator și, respectiv, deputat la data faptelor, pentru trafic de influență.

În dosar a fost deferit justiției, sub control judiciar, și Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influență.

DNA susține că, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins și primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea politică din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-și folosească influența personală pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza județului.

Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unității administrativ-teritoriale.

Procurorii susțin că, în aceeași perioadă și în același scop Mihai Banu a pretins și primit, în mai multe tranșe, de la același om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât și pentru Gabriel Berca și pentru partidul din care făceau parte.

Anchetatorii au reținut că din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului său, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remiși de către omul de afaceri sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de acesta.

“Astfel, la 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător și firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafață de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei. Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranșe, în perioada 12.08.2010—22.07.2011, în conturile indicate de inculpații Mihai și Lucian Banu”, au constatat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

AGERPRES/

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri