Cine vede filmulețele realizate de Iannis Fundulea, cameraman-fotograf-editor abia intrat în anii adolescenței, nu are cum să nu rămână impresionat. Evenimentele pe care le rezumă în imagini au calitate tehnică, dar mai ales mult suflet și imaginație regizorală. Prin asta, el face un pas înainte pentru lumea video e evenimentelor, cunoscută mai ales ca una a realizărilor mai mult sau mai puțin descriptive in extenso, din care este esențial să nu pierzi nicio secundă. Iannis reușește mai mult, să concentreze emoțiile într-un mod remarcabil.
Pe Iannis l-am văzut prima dată la târgul elevilor, piața elevilor – dacă vreți, de la Școala 19. Avea o cabină foto, singura din acea mare hărmălaie. Și se bucura de un mare succes comercial cu ea. Și-o cumpărase singur, vânzându-și consola performantă de jocuri pe care o avea. L-am reținut pentru că era singur „pe felie” și pentru că domeniul foto îmi este apropiat, o fotografie completându-mi mereu reportajele. Dar Iannis nu era acolo decât un individ din generația lui, una extrem de dinamică și deschisă spre nou, spre cunoaștere și spre profesionalism. Privirea-i ce trece prin succesiunea de lentile este a unei întregi tinerimi. Se spune că dacă vrei un viitor mai bun, trebuie să cunoști bine trecutul. Reciproca este însă valabilă, în sensul că, dacă înțelegi bine viitorul, vei avea un trecut care într-adevăr contează.
Așadar, să vedem ce spune „viitorul”!
Muncă, de la șase ani
- Iannis, cum ai început în foto-video?
- Din curiozitate copilărească. Eram fascinat cum un dispozitiv atât de mic reușește să facă lucruri atât de grozave. Mă trăgeam dintr-o familie de cameramani – atât mama, cât și tata, iar apoi sora mea cea mai mare, Daniela, iar acom și cealaltă soră mai mare, Rianna, care a devenit foarte bună la fotografii. Am început în foto, pentru că e un pic mai simplu. Aveam vreo șase ani când am făcut primele fotografii, însoțindu-l în teren pe tatăl meu, care este un experimentat cameraman și reporter. Erau evenimente legate de lumea bisericească și m-am băgat în față cu aparatul, să prind unghiuri bune, să nu pierd nimic. Ulterior, l-am însoțit și l-am ajutat pe tata într-un mare proiect, un fel de enciclopedie foto-video a lăcașelor de cult ortodoxe din tot județul Bacău. Sunt cam 550 și vizitam cam 4-5 biserici pe zi. Plecam dimineața, ne întorceam seara. A fost mult de muncă, dar frumos. Am învățat să descoper asemănări și, mai ales, deosebiri. Diversitatea extraordinară m-a atras, deși nu era vizibilă din prima. Specificul fiecărui lăcaș dezvăluie din specificul oamenilor de acolo, cu tot ceea ce au avur ei frumos de-a lungul istoriei. Ulterior, am trecut pe video și asta mă captează din plin și acum. Am ajutat la reportaje, la evenimente private, am învățat să folosesc aparatura. Am studiat realizările altora și am meditat mult la ce trebuie să fac eu, pentru a deveni cât mai bun.
”De un bun profesionist este oricând nevoie”
- Viitorul tău este în foto-video?
- Probabil că da. Așa gândesc acum. Un om matur nu ar spune așa, deoarece a trăit multe și a vâslit pe multe meandre, care l-au purtat, din punct de vedere profesional, în direcții total neașteptate. Dar acum așa simt, din toată inima. Mai am multe de învățat și îmi doresc să mai am și multe de spus în foto-video. Începuturile bune, așa zic eu că sunt, îmi dau un imbold puternic să merg mai departe. Mai ales că și câștigurile pot să îți asigure un trai decent, iar satisfacțiile profesionale compensează ceea ce nu o poți avea din opulența materială pe care o au marii afaceriști. De un bun profesionist în foto-video este oricând nevoie, de fapt în orice domeniu este nevoie.
- Ai un feedback bun, în ceea ce privește primele tale filme?
- De feedback am avut parte încă de la șase ani și asta a contat. Dincolo de încurajări, criticile competente ale părinților mei, cunoștințele și sfaturile lor mi-au folosit extrem de mult. Ar fi fost păcat să nu utilizez această resursă care îmi era atât de la îndemână. De fapt, este minunat că lucrez cu tata și cu Rianna – cu ea mai ales în vacanță. Iar acum am avut satisfacția să primesc felicitări – adică cel mai plăcut feedback.
- Ai vrea să primești feedback din partea unui public mai larg, postându-ți filmele de la evenimente pe un site propriu sau pe o pagină de socializare? Și în același timp să-ți faci promovare, publicitate?
- Nu, din două motive. În primul rând, pentru că fac ceea ce fac pentru un client, este ceva intim. Dacă el va dori să facă public evenimentul, o va face personal, este doar decizia lui. În al doilea rând, țin la ideile mele în ceea ce privește scenariile, regia și editarea și vreu să le păstrez secrete, pe cât se poate.
- Vorbeai de profesionism. Inteligența artificială este însă pe cale de a desființa joburile multor profesioniști din domenii intelectuale. Nu-ți este teamă de o asemenea soartă, în foto-video?
- Profesionist, după mine, nu înseamnă doar să captez imagini, ca o cameră de supraveghere. Ci să gândesc perspective frumoase, să îi ajut pe subiecții filmărilor mele să devină artiști în filmul vieții lor. Concep un scenariu și o regie, iar ei devin actori și împreună să reușim să facem ceva extraordinar, de lăsat moștenire, una vie și de mare preț. Nu cred că inteligența artificială poate face asta. Te ajută la editare și montaj, cu programe tot mai perfecționate, dar pentru strălucire trebuie multă empatie, multă inteligență emoțională și responsabilitate. Faci ceva care să dureze o viață, poate și mai mult! De greșit, poate greși și inteligența artificială, într-un domeniu dedicat sentimentelor, atât de complicat și irațional, unde nu există rețete fixe. Doar că eu, ca profesionist, voi ști să învăț din greșeli, în timp ce IA nici nu va ști că a greșit. Relația între oameni nu poate fi înlocuită de nimic altceva, de aceea eu nu încerc să ofer doar un film bun, ci și un cadou, în același timp. Tata îmi spunea că „cele mai bune poze ale cuiva trebuie să vină de la tine. Și acel cineva îți va fi prieten și nu te va uita toată viața”.
„Au contat doar energia și stilul, nu mesajul”
- S-au iscat multe discuții privitoare la spectacolele lui Gheboasa la Untold. Care este părerea ta despre asta?
- Gheboasa este foarte cunoscut tinerilor de pe Youtube. Cum-necum, a reușit să-și facă o mare promovare, iar câțiva i-ai devenit fani înfocați și i-au învățat și versurile. Popularitatea i-a atras și angajamentele la festivaluri – pentru că el nu a fost doar la Untold, ci în multe alte părți, de unde nu s-a lăsat cu scandal. Mi se pare că este incorect să îl chemi să cânte, să îl lași să facă asta, iar apoi să-l linșezi la tv și să acuzi o întreagă generație. Și asta pentru că eu sunt sigur că generația mea nu și-a însușit mesajul său trivial sau antisocial, dar i-a plăcut cum Gheboasa i-a transmis energie și stilul în care a făcut acest lucru.
