26 aprilie 2024
OpiniiEditorialIanis. Prețul corect

Ianis. Prețul corect

Face vâlvă în presa de la noi faptul că Rangers cere 13 milioane de euro pentru a-l vinde pe Ianis Hagi. Ovidiu Ioanițoaia nu a scăpat prilejul. Și a scris la gazetă: „Conștient că destui nu-l înghit pe Ianis, frustrați, invidioși sau ignoranți, îmi asum riscul de a fi luat la rost. Pentru că nu-mi permit să scap și să nu comentez știrea că Rangers i-a fixat la 13 milioane de euro prețul lui Hagi jr. în perspectiva unui transfer. (…) Asta înseamnă, matematică de școală elementară, că lui Ianis i-a crescut valoarea cu de aproape 4 ori”. Nu trebuie să fii nici frustrat, nici invidios și nici ignorant pentru a fi în dezacord cu maestrul Ioanițoaia. Și nu trebuie să treci prin școală, nici măcar prin cea elementară, ca să știi că prețul nu-l fixează niciodată vânzătorul, ci cumpărătorul.

Altfel spus, o fi cerând Glasgow Rangers 13 milioane, dar e greu de crezut că îi va da vreodată cineva. Se mai scrie cu insistență că pe Ianis l-ar dori Sevilla și Lazio. Posibil. La câte transferuri proaste au făcut în ultima vreme „magii” Monchi și Tare, de ce ne-ar mai mira încă unul? Monchi, directorul sportiv al Sevillei a reușit miracole ani la rând, dar a dat și destule rateuri.

Rusescu e unul dintre ele. Lista nereușitelor s-a accentuat între 2017 și 2019, cât a fost la AS Roma. Întrebați pe oricare dintre suporterii Romei ce i-ar face lui Monchi dacă l-ar prinde singur. Tare, directorul sportiv al lui Lazio (care a vrut să-l dea afară de la echipă vara, trecută, pe Ștefan Radu) toacă banii patronului Lotito. Ultimele „tunuri” s-au cifrat la 30 milioane de euro și i-au adus la Lazio pe stoperul Vavro (împrumutat acum la retrogradabila Huesca) și pe atacantul kosovar Muriqi (două goluri în tot sezonul). Prin urmare, lângă ei își poate găsi locul și Ianis. Dar nu pentru 13 milioane. Nu! Marea întrebare, de fapt, nu este cât costă cu adevărat fiul Regelui. Aici, cel mai bun răspuns îl dă transfermarkt: 6 milioane. Marea întrebare este de ce ar vrea să-l vândă scoțienii pe Hagi dacă e într-atât de bun cum îl laudă unii? Și de ce nu joacă el titular la Rangers? O fi Gerrard chiar atât de slab încât să nu intuiască adevăratul potential al Juniorului?

Adevărul e că Rangers vrea să-l vândă pe Hagi pentru că dacă va lua pe el fie și 6 milioane, în condițiile în care l-a cumpărat cu 3,5, va fi o afacere. Mare. Și la fel de adevărat este că, în perspectiva unui sezon de Champions League, campioana Scoției nu se bazează pe Ianis. Cum nu s-a bazat nici în campionat. Și, cel mai important, cum nu s-au bazat nici Fiorentina, nici Genk. Și nici echipa națională condusă de Rădoi. Prea multe indicii. Sau prea mulți frustrați, invidioși și ignoranți, nea Ovidiule?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri