Având multe drumuri de făcut în ultima perioadă, pentru că toamna este plină de festivaluri teatrale, n-am avut cum să fiu prezentă la unele evenimente din urbea noastră, dar recuperez cumva, mai ales când este vorba despre lansări de carte. Cărțile rămân și ajung astfel la ele.
Ăsta e marele câștig, dintotdeauna al scrisului. Am astfel acum în mâini o carte care poartă numele actorului Stelian Preda, alcătuită de Cornel Galben, care s-a îngrijit de o minuțioasă documentație și de aranjarea ei într-o necesară ordine cronologică. Apărută la editura Corgal Press Bacău, cartea Stelian Preda sau Viețile unui vis:Teatrul, este una despre o pasiune mistuitoare, după cum o spune, foarte explicit, titlul ei.
Am citit-o cu interes, cu plăcere, pentru că îmi readucea în memorie multe momente frumoase din perioada când am lucrat împreună, la Botoşani, la Teatrul „Mihai Eminescu”, unde domnia sa m-a angajat ca referent literar, schimbând ceva foarte important în viaţa mea.
Adică dându-mi prilejul, într-o vreme când trebuia să respecți strict niște repartiții guvernamentale, adesori absurde de-a dreptul, să-mi urmez pasiunea pentru teatru. Ca director, unul de vocaţie reală, cu stofă de lider, cu spirit organizatoric, Stelian Preda (care a condus trei teatre în patru intervale diferite de timp) ţintea mereu sus, spre lucruri de valoare şi de rezonanţă.
Repertoriul teatrelor pe unde a trecut îi datorează multe premiere pe ţară şi absolute din dramaturgia originală şi străină (cum au fost „Demiurgul” de Vasile Voiculescu, „Coloana infinitului” de Mircea Eliade, în care a şi jucat, „Vânătoarea de raţe”, de A. Vampilov etc.), băcăuană. La Botoșani, aveam un ritual zilnic de stat la sfat. Ne chema, pe Dorin Glăvan, secretarul literar, și pe mine, bătând în perete, birourile noastre fiind alăturate, în fiecare dimineață când era în teatru, dezvăluindu-ne ce planuri noi are, și cerându-ne părerea.
Și cam tot ce-și punea în gând îi reușea, fiindcă Stelian Preda e un oltean ambiţios, un amestec, adesea contrariant, de mare orgoliu, înflăcărare, entuziasm, de curaj, pasiune (de Sturm und Drang), dar şi de candoare, vanitate, visare idealistă, sentimentalism. Are o natură uşor inflamabilă şi e un mare romantic, până în fibra lui cea mai intimă. Nu întâmplător a jucat o pleiadă de juni-primi şi eroi, de personaje cu aură mitică. I-a dat chip lui Eminescu (din piesa lui Mircea Ştefănescu) şi a întruchipat voievozii din trilogia lui Delavrancea, pe Ştefăniţă, Rareş şi Ştefan cel Mare. Dar a fost şi timidul Miroiu, şi simpaticul aiurit nonconformist Ciriviş din Capul de rățoi, un admirabil spectacol jucat pe scena băcăuană.
A făcut multe roluri importante din dramaturgia românească și din cea universală, a lucrat cu mari regizori, dar toată viaţa l-a pomenit pe mentorul său, pe meşterul Şahighian, Şahul multiubit. Pe lângă teatru, drogul său cel de toate serile (leacul împotriva singurătăţii), are o mare pasiune pentru poezie, pe care ştie s-o rostească expresiv, vibrant pe scenă. Despre captivanta viață a unui împătimit de teatru vorbește, inspirat, cartea recent apărută. Ea cuprinde multe amintiri vii, fremătătoare, pline de culoare, care refac drumul, deloc simplu și ușor, străbătut de un tânăr absolvent de teatru, de la debut până la împlinirile maturității și cele ale unei vârste mai târzii.
Cu multă acribie, Cornel Galben a reunit și a ansamblat judicios fragmente din pagini de ziar, din cronici dramatice, interviuri, mărturii, confesiuni, a refăcut etapele unui parcurs de creație, cu o mulțime de spectacole și alte evenimente importante, reușind să ni-l apropie, la modul cel mai empatic, pe Stelian Preda, care spune despre actori că „sunt responsabili de destine”. Sensibil, generos, cu trăiri pasionale, cu o existență demnă, total dăruit artei sale, Stelian Preda are un destin frumos împlinit.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
