La data 07 martie a.c. polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, în urma unei sesizări privind o infracțiune de furt din locuință din comuna Horgești, au desfășurat mai multe activități specifice de cercetare și au depistat suspecții, doi bărbați de 42 și 38 de ani, ambii din localitate.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi, în perioada 01 – 06 martie, au pătruns în imobilul persoanei vătămate, de unde au sustras mai multe bunuri în valoare de aproximativ 12500 lei.

După săvârșirea faptei, cei doi au plecat din localitate dar au fost depistați de polițiști pe raza comunei Vârteșcoiu din județul Vrancea.

PUBLICITATE

Față de aceștia s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE,POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

▫ Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri);
▫ la plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) închideţi bine toate căile de acces în locuinţă;
▫ biletele de genul „ SUNT PLECAT PENTRU… ZILE” pot face deliciul hoţilor, cu atât mai puţin este indicat să lăsaţi cheia „sub preş”.
▫ păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui;
▫ nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;
▫ dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu;
▫ atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioada de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze periodic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră;
▫ nu lăsaţi în curte scări şi diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere;


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ